Cadou german la CS Voinţa

ORADEA – Eching bei München (G.N.) – CS Voinţa a primit recent un nou cadou din partea cetăţenilor germani Sieghard Guttner şi Gerda Markel, constând în 1.000 de mingi de tenis.

Cei doi prieteni ai clubului orădean sunt originari din Rupea (jud. Braşov), emigrând în Germania în urmă cu 30 de ani. Acum cinci ani, Sieghard Guttner şi Gerda Markel au fost impresionaţi de evoluţia tenismanei orădene Ina Danciu, care câştiga atunci turneul Bavarian Open, desfăşurat la München.

Ei au decis să acorde sprijin pentru tenismenii CS Voinţa, trimiţând în fiecare an cadouri constând în materiale sportive pe adresa clubului orădean.

Mai mult, Sieghard Guttner şi Gerda Markel au fost gazde ospitaliere an de an pentru sportivii CS Voinţa participanţi la tradiţionalul turneu de la München, cum sunt Ina Danciu, Ramona Şarba, Lavinia Popa, Alexandru Stohor, Horia Matei, Sergiu Găinaru. Directorul CS Voinţa, Mircea Drăgoi, a ţinut să aducă mulţumiri celor doi prieteni germani ai CS Voinţa.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase