Cadou marca „Euro Foto Art”, de Crăciun

De Camelia Busu
Ștefan Tóth AFIAP
Ștefan Tóth AFIAP
Cei dragi pot oferi cadou un curs super intensiv de tehnică și artă fotografică.

Asociația Internațională ”Euro Foto Art” propune, în premieră, bihorenilor un cadou inedit de Crăciun. Inițiativa aparține unor părinți care au propus să se organizeazeze un curs super intensiv de tehnică și artă fotografică, dar care să fie oferit drept un cadou membrilor de familie sau cunoștințelor apropiate. Cursul de fotografie în limba română (seria D/ 2018) va începe în 10 decembrie, va dura doar două săptămâni, şi va fi condus de cunoscutul artist fotograf Ștefan Tóth AFIAP, președintele Asociației ”Euro Foto Art” care are o experiență de peste 42 de ani în acest domeniu.

Orele de curs se vor ține la sediul al Asociației, din Cetatea Medievală Oradea, Piața Emanuil Gojdu nr. 41 în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi între orele 17:00 – 19:30. O parte din orele teoretice vor fi ținute în sălile Muzeulului Orașului Oradea – Complex Cultural, secția de Istoria Fotografiei Orădene (Colecția permanentă de Tehnică și Artă Fotografică ”Ștefan Tóth István”). Unul din avantajele cursului este că absolvenţii vor învăţa să „vadă” altfel oamenii din jurul lor, strada, peisajul, faţă de cum au văzut până la înscrierea lor la acest curs.

După însuşirea noţiunilor generale, despre istoria fotografiei, despre elemente de foto-compoziţie şi cele legate de aparatele de fotografiat clasice şi digitale, cursanţii vor participa la o deplasare de creaţie în centrul istoric al municipiului Oradea, cu aparatele de fotografiat. Deasemenea cursanţii vor avea posibilitatea să realizeze diferite portrete în cadrul studioului Asociației şi de a urmări respectiv a exersa mărirea fotografiilor în laboratorul Asociației, cu ajutorului aparatelor de mărit clasice. În cadrul acestui curs, participanţii vor învăţa şi noţiuni legate de procesul negativ şi pozitiv color analog, despre diapozitive alb-negru şi color, cât şi despre creaţiile multimedia. Tot aici vor fi dezbătute o serie de probleme ale esteticii şi creaţiei fotografice.

Cursanţii vor avea deasemenea posibilitatea de a participa la mai multe jurizări ale unor colecţii de fotografii artistice, respectiv să participe la mai multe vernisaje organizate în Galeriile „Euro Foto Art” și ”Ștefan Vilidár István” din Cetatea Mediveală, respectiv la Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural. Înscrieri şi informaţii suplimentare se pot obţine la www.eurofotoart.com/courses/ro/ (de unde pot descărca și formularul de înscriere), la telefonul 0741/212111 sau la e-mailul eurofotoart@gmail.com. În perioada 28.11 – 05.12.2018 informațiile se vor putea obține numai pe e-mail, pe adresele de e-mail: eurofotoart@yahoo.com, office@eurofotoart.com.

În cadrul cursurilor vor fi asigurate câte trei locuri pentru persoane defavorizate, care vor putea participa la curs în condiţii de gratuitate, în baza unei cererii şi a documentelor justificative (în raport cu numărul cursanţilor înscrişi). Elevii, studenții precum și pensionarii beneficieză de reducere.

Cursurul va fi finalizat prin organizarea unei seri de proiecție digitală în 20 decembrie, de la ora 18:00, la sediul Asociației din Cetatea Medievală Oradea, unde vor fi prezentatele cele mai reuşite creaţii artistice, realizate în cadrul cursului şi vor fi înmânate Certificatele de absolvire (după susţinerea examenelor de verificare a cunoştinţelor). Absolvenții vor avea posibilitatea să devină membrii creatori ai Asociaţiei „Euro Foto Art” Oradea, unde vor putea să-şi continue preocupările în domeniul artei fotografice.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !