Cadou pictural de Moş Nicolae, o premieră naţională

De Camelia Busu
„Sfânta familie” de Jacob Jordaens
„Sfânta familie” de Jacob Jordaens - © FOTO: MŢC
Muzeul Ţării Crişurilor deschide miercuri expoziţia „Capodopere ale picturii universale din colecţia Muzeului Brukenthal.

Sărbătoare din două puncte de vedere la Muzeul Ţării Crişurilor. Directorul instituţiei, Aurel Chirac, a adus acasă Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”, care i-a fost înmânată joi, la Bucureşti, în Sala Unirii de la Muzeul Cotroceni, de către preşedintele României, Klaus Iohannis. Muzeul Ţării Crişurilor s-a alăturat astfel altor 21 de instituţii de cultură din ţară cae au fost onorate prin decret prezidenţial.

Preşedintele a declarat că instituțiile militare și civile care au primit medaliile „sunt păstrătoarele memoriei eroilor şi ale faptelor de acum un secol, care luminează patrimoniul nostru național”, precizând că acum 100 de ani au avut loc primele alegeri parlamentare, lucru care a reprezentat un progres al democrației din România.

„Este o mare realizare faptul că ni se recunoaşte o muncă serioasă desfăşurată în cinstea Centenarului”, spune Aurel Chiriac. Amintim proiectele derulate de Muzeul Ţării Crişurilor: deschiderea Muzeului Aurel Lazăr într-o prezentare nouă, modernă, amplasarea de plăci omagiale în localităţile din Bihor de unde au fost delegaţi oficiali la Marea Unire, organizarea unei tabere de vară pentru elevi, la care au participat copii din România, Ungaria şi Republica Moldova, aceştia făcând şi o vizită în Alba Iulia, dar şi expoziţia „Basarabia şi Crişana. Perenitatea artei populare în două provincii de la graniţele României Mari”, organizată împreună cu Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău.

Pe diploma primită de muzeu alături de medalie scrie: „Preşedintele Romîniei, dorind a răsplăti meritele Muezului Ţării Crişurilor Oradea, în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării şi promovării memoriei evenimentelor şi participanţilor la înfăptuirea unităţii naţionale şi a statului român modern, contribuind la apărarea şi perpetuarea valorilor în numele cărora s-a înfăptuit Marea Unire, conferă Medalia Aniversară Centenarul Marii Uniri”.

Premieră naţională

Un alt motiv de sărbătoare pentru Muzeul Ţării Crişurilor este deschiderea, miercuri, 4 decembrie, de la ora 17:30, a expoziţiei „Capodopere ale picturii universale din colecţia Muzeului Brukenthal la Muzeul Ţării Crişurilor”. Organizatorii acestui eveniment sunt Muzeul Naţional Brukenthal, Muzeul Ţării Crişurilor şi Consiliul Judeţean Bihor, în parteneriat cu „Transglobus Art Services” SRL.

Expoziţia reflectă un concept muzeal care urmăreşte, prin programul „Axele Culturale Brukenthal”, să ofere şansa iubitorilor de artă de a admira capodoperele din colecţia baronului von Brukenthal. „Este prima realizare de acest fel din România, când un muzeu îşi transferă, temporar, o parte din patrimoniu unui alt muzeu din ţară. Ideea a fost agreată de conducerea muzeului sibian şi face astfel posibilă ca o bună parte din populaţia acestei zone, care nu are posibilitatea să viziteze Muzeul Brukenthal, să poată admira celebrele lucrări recunoscute în toată lumea”, precizează Aurel Chiriac.

Expoziţia cuprinde opt capodopere din Galeria de Artă Europeană a Muzeului Național Brukenthal semnate de artiști reprezentativi din Școala flamandă și olandeză a secolului al XVII-lea, ca Pieter Brueghel cel Tânăr (1564-1638), Jacob Jordaens (1593-1678), David Teniers cel Tânăr (1610-1690) și Philips Wouwerman (1619-1668). Una dintre capodoperele care vor putea fi admirate în expoziţie aparţine lui David Teniers cel Tânăr (1610-1690) şi este intitulată „Consultația medicală”.

David Teniers cel Tânăr, unul dintre cei mai apreciați pictori flamanzi din secolul al XVII-lea, s-a specializat în realizarea unor scene de gen extrem de veridice, inspirate din viața diferitelor categorii sociale, precizează organizatorii. Tabloul (datat cca. 1660, colecţia baronului Samuel von Brukenthal) ne introduce în atmosfera unui cabinet medical de epocă.

O altă capodoperă care va fi prezentă în expoziţie este „Sfânta familie” semnată Jacob Jordaens (1593-1678), pictor din Şcoala flamandă a secolului al XVII-lea. Lucrarea este datată cca. 1625-1630 şi provine din colecţia baronului Samuel von Brukenthal. Jacob Jordaens este considerat unul dintre cei trei maeștri ai barocului flamand din secolul al XVII-lea, alături de Rubens (1577-1640) și Van Dyck (1599-1641), el ilustrând prin Sfânta Familie pictura cu tematică religioasă, de o relevanță simbolică majoră în spațiul catolic flamand.
Expoziţia „Capodopere ale picturii universale din colecţia Muzeului Brukenthal la Muzeul Ţării Crişurilor” va fi prezentată la vernisaj de prof. univ. dr. Aurel Chiriac, director al Muzeului Ţării Crişurilor, prof. univ. dr. Sabin Luca, directorul general al Muzeului Național Brukenthal, şi de dr. Agata Chifor, muzeograf în cadrul Secţiei Artă a Muzeului Ţării Crişurilor, istoric de artă.

Expoziţia va sta pe simezele Muzeului Ţării Crişurilor până în 26 ianuarie 2020. Preţul de vizitare este de 16 lei pentru adulţi şi de 8 lei copii peste 4 ani, elevi, studenţi, pensionari. Conducerea Muzeului Ţării Crişurilor oferă ca promoţie de sărbători vizitarea cu acest bilet şi a celorlalte două expoziţii temporare din cadrul muzeului, expoziţia Un maestru al gravurii europene din vremea Renaşterii – Albrecht Dürer (1471-1528) şi expoziţia de pictură a artistului plastic Ioan Aurel Mureşan, Erotikonia. Intrarea este gratuită pentru copiii de până în 4 ani, copiii din casele de asistenţă socială, veteranii de război, lucrătorii actuali şi pensionarii din reţeaua muzeistică naţională.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !