Câine scos cu barca din Criş

Câine scos cu barca din Criş
ORADEA – Voluntarii SOS Dogs împreună cu salvamontiştii orădeni au adus la mal marţi un câine care a rămas izolat pe insuliţa din amonte de podul de pontoane de pe CrisulRepede. Video

Cei de la SOS Dogs au fost alertaţi de locuitorii din zonă despre căţelul rămas blocat pe insulă. Pentru a-l aduce la mal ei au cerut ajutor salvamontiştilor, care au intervenit cu o barcă pneumatică.

„De dimineaţă au început să sune telefoanele şi am primit apeluri repetate despre un căţel care se găseşte pe insulă. Ni s-a spus că de aseară a fost aruncat în Cris de nişte tineri. Căţelul a reuşit să înoate până pe insulă, dar nu a mai reuşit să plece de acolo. Toată noapte a lătrat, a plâns, iar oamenii ne-au sesizat. Cei de la Salvamont ne-au ajutat să ajungem pe insulă cu o barcă”, povesteşte Paula Pop, asistent manager la SOS Dogs.

Deşi au pregătit tranchilizante pentru prinderea câinelui, cei de la SOS Dogs nu au avut nevoie de ele, câinele fiind prietenos, au reuşit să îl prindă în braţe imediat ce au ajuns pe insuliţă.

„Am intervenit la solicitarea celor de la SOS Dogs. Nu este primul animal pentru salvarea căruia am intervenit, a mai fost în vara trecută un caz cu o barză. Dacă mai este nevoie cu dragă inimă stăm la dispoziţie oricând, oricui”, spune Adrian Marin, vicepreşedintele Serviciului Judeţean Salvamont – Salvaspeo Bihor.

Câinele a fost transportat la adăpostul SOS Dogs, unde va fi verificat de veterinari, va fi vaccinat, deparazitat şi sterilizat dacă încă nu este, după care i se va căuta un stăpân.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !