Calamitaţi de caniculă şi… primari!

De Călin Corpaș și Simona Albinaru
1Comentariu
Calamitaţi de caniculă şi… primari!
Direcţia Agricolă acuză primarii că i-a lăsat pe dinafară pe fermierii afectaţi de caniculă, ce nu vor mai putea fi despăgubiţi.

Mulţi fermieri bihoreni vor rămâne fără banii acordaţi de Guvern pentru a compensa pierderile cauzate culturilor de arşiţă şi caniculă. Anunţul a fost făcut ieri, de către şeful Direcţiei Agricole, în şedinţa Colegiului Prefectural. Nicolae Hodişan a indicat şi vinovaţii: jumătate din primăriile bihorene nu şi-au trimis în teren comisia locală pentru situaţii de urgenţă, pentru a constata la faţa locului procentul de calamitare a culturilor fermierilor. Iar termenul a expirat deja, pe 20 octombrie. Cum fără acel proces-verbal dosarele sunt incomplete, deşi au depus cerere, fermierii din comunele respective vor fi lăsaţi fără bani. „Fermierii au depus solicitări. Însă primăriile nu au trimis comisiile locale pentru situaţiile de urgenţă la faţa locului, ca să întocmească procesul-verbal. Fără acel proces-verbal cerut de OUG 21/2004, nu li se dau banii. Iar fermierii aşteaptă. Acum se vor trezi că nu primesc banii, deoarece 51 de primării nu au întocmit acele procese verbale. Chiar dacă atât noi, Direcţia Agricolă, cât şi Prefectura, i-am informat. Chiar am revenit cu adrese şi telefoane. Însă mulţi primari au fost foarte obraznici. Unii primari nu au înţeles că, de fapt, nu e vorba de Ordinul 2204 din 2015, privind  diminuarea normei de venit. Nu au reuşit să înţeleagă că sunt două axe diferite”, ne-a transmis Hodişan.

3hodisan

Primarii nu şi-au făcut treaba. Prin urmare, fermierii afectaţi de caniculă nu vor primi banii Guvernului, anunţă Direcţia Agricolă.

În judeţul Bihor au solicitat sprijin de la Guvern aproxamativ 5.000 de fermieri, afectaţi de arşiţă şi caniculă. Însă nu toţi vor primi banii, din motive ce ţin de atitudinea a jumătate dintre primăriile bihorene. 50 din cele 101 de primări din Bihor nu au trimis către Direcţia pentru Agricultură procesele verbale cu constatarea pagubelor, la faţa locului. „Din datele pe care noi le-am colectat şi transmis Comisiei Naţionale pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din totalul administraţiilor locale doar 50 au trimis situaţia solicitărilor depuse de către fermieri”, spune Nicolae Hodişan, directorul Direcţiei pentru Agricultură Bihor. Cum a expirat termenul fixat la 20 octombrie pentru transmiterea proceselor-verbale întocmite de către comisiille locale pentru situaţii de urgenţă, fermierii vor rămâne doar cu paguba.

Nu au înţeles corect!?

„Am întâlnit primării unde datorită neînţelegerii corecte a situaţiilor privind acestă speţă, fiind vorba despre două acte normative, unul prin care se solicita sprijin pentru calamităţi în baza Ordonanţei de Urgenţă 21/2004 şi Ordinul 2204/2015 referitor la aprobarea reducerii normei de venit în cazul activităţilor agricole, fiecare având o comisie separată, a fost o reticenţă faţă de un posibil sprijin din partea guvernului. Se pare că Guvernul s-a ţinut de promisiuni şi a alocat suma necesară despăgubirilor, dar datorită faptului că unele administraţii locale nu au luat în serios sesizarea fermierilor vor face ca aceşti fermieri, deşi îndreptăţiţi, să nu poată beneficia de acest sprijin”, concluzionează Hodişan.

Şeful de la Agricultură arată că acum nu se mai poate face nimic. Termenul pentru completarea proceseor verbale de către comisiile locale a expirat, însă nici fizic nu se mai poate constata. „Acum e prea târziu. Aceste comisii locale sunt formate din primar, şeful de post, medic…. Acum nu mai au ce vedea la faţa locului”, declară acesta, subliniind că pe procesele verbale trebuia trecut şi procentul de calamintare. La calamitate de 100%, ajutorul pentru hectarul de porumb este de 580 lei, pentru persoane juridice.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor