Călători cu acte false

BORS - Joi, un cetăţean moldovean s-a prezentat, la ieşirea din România şi s-a legitimat cu o carte de identitate românească. La controlu s-a constatat că documentul este fals. În urma verificării bagajelor bărbatului, a fost găsit un paşaport moldovenesc. Numele real al bărbatului era Alexandru C.(21 ani) şi era cetăţean moldovean.

Falsul a fost obţinut de la un cetăţean român, Mihail M.(47 ani), din judeţul Ilfov, care i-a asigurat şi transportul. Celor doi li s-au întocmit actele premergătoare de cercetare penală pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi fals privind identitatea, respectiv de trafic de migranţi şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Cu buletinul fratelui

Un bihorean s-a legitimat în aceeaşi zi, tot cu o carte de identitate românească, dar, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana nu este cea din fotografia documentului. A rezultat că, în realitate, bărbatul se numeşte Istvan R. (23 ani), este din Marghita, iar cartea de identitate este a fratelui său. Acesta a apelat la această metodă deoarece şi-a pierdut actele de identitate şi dorea să ajungă în Ungaria, la muncă. „Pentru fapta sa, bărbatul va fi cercetat penal în stare de libertate pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea” informează purtătorul de cuvânt al DPF Oradea, Chiorean Mircea.

 

Alexandra Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !