„Calea Regele Mihai” în loc de Republicii

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
81Comentarii
„Calea Regele Mihai” în loc de Republicii
Moartea Regelui nu trece neobservată nici la Oradea. În numele unui grup de cetăţeni, jurnalistul ecologist Florin Budea i-a sugerat deja primarului Ilie Bolojan să propună Consiliului Local schimbarea denumirii străzii Republicii în „Calea Regele Mihai”.

„În aceste zile de doliu naţional dedicat memoriei celui care a fost Rege al României ar fi, credem, oportun să dăm un alt nume pricipalei artere a oraşului Oradea, schimbând denumirea ce aminteşte de trecutul comunist cu o alta, care le va reaminti trecătorilor de un reper al moralei şi demnităţii acestui neam, Mihai I. Nu în ultimul rând, considerăm că, făcând aceasta, veţi onora încă o dată titlul de cavaler al Ordinului Coroana României, care v-a fost acordat în luna mai a anului 2013”, se arată în demersul înaintat primarului Oradiei.

Liturghie şi parastas la „Sf. Nicolae”

În altă ordine de idei, vineri după-amiază, de la orele 17.00, PSS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, va celebra liturghia in Catedrala Sfantul Nicolae pentru odihna sufletului Majestatii Sale Mihai I al Romaniei. Sfanta Liturghie va fi urmată de Slujba Parastasului.

Familiile Regale europene vin la funeralii

Drapelul României este arborat în bernă. Trupul neînsuflețit al Regelui Mihai este depus la Palatul Regal din București, mâine, sâmbătă, fiind programată înmormântarea. În orașul regal, Curtea de Argeș, se desfășurau joi ultimele pregătiri pentru ziua când vor avea loc funeraliile Regelui Mihai I. Autoritățile locale au dat ordin să se curețe străzile, iar sâmbătă vor închide bulevardul central și vor interzice băuturile alcoolice.

Casa Regală a României a precizat că la funeraliile Regelui Mihai vor fi reprezentate Familiile Regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franța, Prusia, Italia și Portugalia. De asemenea, potrivit Casei Regale, vor fi reprezentate Familiile Imperiale din Rusia, Austria și Germania, Familia Mare Ducală de Baden, Familia Regală de Wurttemberg și Familia Princiară de Ligne.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauert, a transmis joi condoleanţe românilor la moartea Majestăţii Sale Mihai I, afirmând că regele a avut un rol „vital” în cel de-al Doilea Război Mondial, pentru care, de altfel, a şi primit din partea SUA Legiunea de Merit.



81Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor