Calificare fără emoţii la CE

Echipa nationala a României s-a calificat fara emotii la Campionatul European de polo 2006, clasându-se pe locul secund la turneul preliminar de la Imperia. Poloistii tricolori au avut evolutii bune în cadrul turneului de calificare.

Ei au pierdut în prima zi partida cu echipa gazda, Italia, scor 5-12, dar si-a învins categoric celelalte doua adversare, Belarus, cu 18-4, respectiv Turcia, cu 12-5. Italia si România au obtinut biletele pentru turneul final al CE, care va avea loc la Belgrad, în perioada 1-10 septembrie.

Din celelalte doua grupe preliminare, gazduite de orasele Kranj (Slovenia) si Eindhoven (Olanda), s-au mai calificat Slovenia si Slovacia, respectiv Grecia si Olanda.


Oradenii, printre titulari


Poloistii pregatiti de antrenorul Vlad Hagiu confirma astfel ascensiunea fulminanta din sezonul trecut, când au reusit sa se claseze pe locul VI la Campionatul Mondial, disputat în Canada. Îmbucurator este faptul ca din lotul tricolorilor au facut parte patru jucatori oradeni, care s-au aflat printre cei mai buni componenti ai echipei. Kádár Kálmán (legitimat la Szeged, Ungaria) a fost, împreuna cu Cosmin Radu, golgeterii nationalei la Imperia, fiecare marcând câte opt goluri în cele trei întâlniri.

Ceilalti trei oradeni din lot, Gheorghe Dunca (Valle Scrivia, Italia), Florin Bonca (Mataro, Spania) si Ramiro Georgescu (CSM Oradea) s-au aflat si ei printre marcatori, cu trei, respectiv câte doua goluri înscrise. Remarcabila este si ascensiunea lui Ramiro Georgescu, tânarul poloist de la CS Municipal facându-si loc tot mai insistent în echipa nationala.


România si-a asigurat astfel prezenta printre cele mai bune reprezentative ale continentului, urmând sa ia startul la CE de la Belgrad, alaturi de celelalte 11 echipe calificate: Serbia – Muntenegru, Ungaria, Croatia, Spania, Rusia, Germania, Italia, Grecia, Olanda, Slovenia, Slovacia. România a participat si la editia 2004 a Campionatului European, desfasurata în Slovenia, clasându-se atunci pe locul IX.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase