Călin Pop: „Muzica este o emoţie. Dacă nu simţi, nu ai făcut nimic”.

De Camelia Busu
Reactualizat la:
1Comentariu
Călin Pop: „Muzica este o emoţie. Dacă nu simţi, nu ai făcut nimic”.
Sâmbătă seara s-a lansat albumul „Fără Filtru” al lui Călin Pop, dar şi cartea „Rock în timpuri noi”.

Multă nostalgie în rândul celor care au fost prezenţi sâmbătă seara la evenimentul din Bistro Blues Caffe. Mulţi care au trecut de 40 de ani s-au întâlnit să îşi aducă aminte de vremea când „rockul era o adevărată armă împotriva unui sistem totalitar”, aşa cum spunea şi editorul Andrei Ruse.

Editura sa, Hyperliteratura, a scos primele două volume din trilogia „Istoria ROCKului românesc”, respectiv „Rock sub seceră şi ciocan” şi „Rock în timpuri noi”. Lansarea celui de al doilea volum a fost de altfel pretextul întâlnirii de sâmbătă seara.

Din păcate, autorul volumelor, Nelu Stratone, nu a putut fi prezent, acesta fiind doborât de gripă, după cum a anunţat şi amfitrionul evenimentului, jurnalistul Lulu Cremeneanu. „Văd în sală foarte mulţi muzicieni, ceea ce îmi amplifică bucuria, mă bucur că într-un fel se omogenizează lumea culturală şi muzicală a oraşului la o astfel de întâmplare artistică”, a adăugat Lulu înainte să dea cuvântul editorului Andrei Ruse.

Acesta, alături de colegul său de editură, Radu Toderaş şi Nelu Stratone au protnit într-un turneu de promovare a trilogiei prin opt oraşe din ţară. Iniţial ar fi trebuit să fie o singură carte, dar discutând cu autorul, pentru a nu scoate o enciclopedie de o mie de pagini au hotărât să împartă volumul mare de informaţie în trei.

Primul volum, „Rock sub seceră şi ciocan”, a apărut la sfârşitul lui 2016 în urma unei campanii de crowdfunding, adică de precomandă a cărţii. Editorul spune că este poate unul dintre cele mai interesante volume din această trilogie, fiind cel mai încărcat în informaţii şi poveşti.

Al doilea volum, „Rock în timpuri noi” a fost scos din tipar săptămâna trecută. „Este vorba de rockul anilor ’90, adică momentul din prima zi de după revoluţie, până în anul 2000. O perioadă la fel de interesantă, o perioadă în care erau aşteptări enorme, dar din păcate nu erau banii necesari, nu era creat un sistem care să ducă rock-ul la nivelul la care probabil ar fi trebuit, mai ales la începutul anilor ’90.

Trilogia se va încheia cu un volum pe care noi sperăm să îl publicăm în toamna aceasta, care suprinde perioada de după 2000 până la momentul Colectiv. Întreaga trilogie este dedicată momentului Colectiv. În special Nelu Stratone, dar şi noi, editorii şi coordonatorii cărţii ne-am pierdut atunci foarte mulţi prieteni. Nelu a lucrat foarte mult la aceste cărţi şi mă bucur că multe legende ale rockului au susţinut acest proiect, de la Nicu Covaci, până la Dan Andrei Aldea care este de faţă şi căruia îi mulţumim pentru recomandare”.

„Fără Filtru”

A doua parte a evenimentului s-a legat de lansarea unui nou album semnat Călin Pop. Referindu-se la Celelalte Cuvinte, trupa lui Călin Pop, care a trecut prin perioada descrisă în cartea lui Stratone printr-o schimbare de stil, prin concerte cu public mai puţin decât erau obişnuiţi, reinventându-şi soundul, dar rămânând pe un piedestal înalt, Lulu Cremeneanu a făcut trecerea la activitatea solo a lui Călin Pop.

„În ultimii ani, Călin Pop a dezvoltat o activitate solo prodigioasă. Se ştie că atunci când eşti într-o formaţie, viteza ta s-ar putea să nu fie la fel cu viteza acesteia, şi viceversa. Mă bucur foarte mult că nu a stat să aştepte după colegii săi şi s-a dezvoltat şi pe linia aceasta. Regret încă o dată că niciunul dintre colegii săi nu este aici, la această lansare. În ultimii trei ani Călin a lansat patru albume. Acesta este al patrulea. ‘Fără Filtru’ este o surpriză de la un capăt la altul. De când l-am introdus în CD-player acolo a rămas.

O să descoperiţi o întâlnire fantastică între muzicianul Călin Pop, chitarisul Călin Pop, textierul Călin Pop şi aranjorul muzical Călin Pop. Albumul ‘Fără Filtru’ este un album de rock şi jale. Este foarte multă supărare, şi revoltă, şi frustrare în versurile lui şi în muzica lui. Dacă va mai exista vreodată o revoluţie în România, albumul acesa va fi soundtrack-ul ei. Soundul pe care l-a reuşit Călin este de asemena o surpriză foarte frumoasă.

Un sound un pic abraziv, un pic dur, finisat minimal, foarte dinamic, cu foarte mult distort în momentele în care trebuie. Sper ca acest album să fie ascultat, că de difuzat n-avem şanse. Ştiţi foarte bine, mainstream-ul care distruge creierele cu aceleaşi 500 de melodii difuzate la radio şi la tv n-o să se întâlnească nicidecum cu albumul lui Călin Pop, aşa că ne rămâne, ca înainte de ’89, underground-ul”, spune Lulu.

Călin Pop mărturiseşte că piesele sale sunt făcute în nişte ani de zile. A fost latura sentimentală care a rezidat în albumul „Undeva”. Latura fericită a sufletului de copil a fost în albumul „Ritual de iarnă”, iar piesele în care a dezvoltat latura energică, mai nervoasă şi mai supărată sunt în albumul „In-Fusion”.

Despre albumul „Fără Filtru” spune că nu este vorba de politică.

„Este vorba de o nemulţumire pe care o simţim cam toţi din această sală. Nu că ar fi mai rău. Este altfel, este o Românie fragmentată, vândută. Toată lumea merge spre consum. Eu cred că cel mai important lucru este emoţia. Muzica este o emoţie. Dacă nu simţi, nu ai făcut nimic. Poţi să cânţi fals, poţi să greşeşti, sau poţi să cânţi perfect, matematic, dar ideea esre să transmiţi emoţia”, spune Călin Pop, care la finalul prezentării a cântat câteva piese de pe noul album.

Seara s-a încheiat cu un concert al formaţiei Statuar, formaţie care în 2018 face 43 de ani de activitate. Vivi Repciuc (chitară şi voce), Petru Onuţu (bas) şi Lucian Fabro (tobe) au cântat piese proprii dar şi Hendrix, Deep Purple sau Led Zeppelin, fiind chemaţi cu entuziasm la câteva bisuri.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor