Cameron Diaz s-a ras în cap

Reactualizat la:
Cameron Diaz s-a ras în cap
Frumuşica şi-a şocat recent fanii afişând în locul coafurilor sofisticate o chelie lucioasă.

Este clar că actriţa Cameron Diaz şi-a pus în cap să câştige primul Oscar din carieră. La mai bine de 18 luni de la despărţirea de Justin Timberlake, diva a acceptat să joace într-un film rolul unei mame care are un copil bolnav de leucemie. Ea se rade în cap pentru a-şi susţine copilul în timpul tratamentului de chimioterapie.

Devenită celebră cu rolul din filmul “Mary cea cu vino-ncoa”, din 1998, Cameron a fost candidată în repetate rânduri la titlul de cea mai slabă actriţă de la Hollywood, fiind cât pe ce să intre în posesia Zmeurii de Aur. Cu toate astea, ea s-a încăpăţânat să demonstreze că este actriţă. Aşa se explică de ce a acceptat să se radă în cap pentru filmul “My Sister Keeper”, care va fi lansat la începutul anului viitor.

Cameron s-a dedicat întru totul muncii, după tragedia care a lovit-o în urmă cu aproape o lună. Tatăl actriţei a murit de pneumonie, acest lucru demoralizând-o. Într-un interviu recent acordat revistei “InStyle”, Cameron a declarat că această tragedie a făcut-o să vadă altfel viaţa. “Nu există nici un bărbat în viaţa mea, momentan. Îmi este mai bine aşa, pentru că există lucruri mult mai importante în viaţă decât să îl caut pe Domnul Perfect”, a declarat actriţa.
 

click.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !