Câmpan a fost arestat

8Comentarii
Şi cel de-al doilea agent e acuzat de luare de mită
Şi cel de-al doilea agent e acuzat de luare de mită
ORADEA – Ciprian Câmpan, de la Poliţia Rutieră, a fost arestat preventiv vineri pentru luare de mită, la zece zile după ce ar fi pretins şi luat 1.000 euro mită împreună cu colegul lui Flaviu Secan.

Fapta s-a comis în noaptea de 12/13 mai 2009, la Poliţia Rutieră, după care Secan a fost arestat preventiv dar Câmpan a scăpat liber schimbându-i-se încadrarea din luare de mită în fals intelectual. Procurorii au motivat că în a doua zi după comiterea flagrantului, nu au deţinut probe suficiente pentru a-l acuza de luare de mită pe Câmpan, întrucât doi martori nu au fost atunci de găsit.

Iniţial liber

Câmpan şi Secan ar fi luat mită 1.000 euro pentru a falsifica un proces verbal întocmit pentru o tamponare anunţată târziu. Tamponarea s-a comis în 7 mai, iar autorul a amânat declararea evenimentului rutier peste termenul limită admis întrucât nu avea încă asigurare. Autorul tamponării ar fi rugat o rudă (fost candidat la alegerile locale de anul trecut) să îii împrumute bani păentru plata mitei, însă aceasta a denunţat „tranzacţia”.

În noaptea de 12/13 mai, la Poliţia Rutieră s-a organizat flagrantul. Procurorii de la Direcţia Generală de Anticorupţie şi poliţişti l-au găsit întâi pe Câmpan, Secan reuşind să se ascundă o vreme în toaleta de la etajul clădirii din Centrul Civic, de unde ar fi aruncat banii pe geam, în speranţa că va scăpa neacuzat. Mita a fost însă găsită, Secan a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pentru luare de mită, iar Câmpan a fost acuzat de fals intelectual şi urma să fie cercetat în stare de libertate.

Săptămâna trecută, cei doi martori căutaţi de procurori (celălalt şofer implicat în tamponare şi angajatul de la benzinăria unde s-a produs evenimentul rutier) au fost găsiţi şi întrebaţi de către chestionaţi de procurori dacă agentul Câmpan a participat la discuţiile legate de tamponarea produsă.

Vineri, la propunerea procurorilor, judecătorii au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Câmpan, pe care îl vor cerceta ca şi coautor la luare de mită.

Otilia Şandor

Au aruncat mita pe geam

Doi poliţişti orădeni prinşi cu mită



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor