Campanie antifurt incheiata cu succes

De Alexandra Lăzureanu
Campanie antifurt incheiata cu succes
Poliţiştii de prevenire bihoreni sunt alături de cetăţeni, pentru a preveni furturile de şi din autoturisme.

În perioada iulie – septembrie, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, în parteneriat cu o companie de asigurări, au derulat campania naţională „Nu-ţi lăsa maşina la îndemâna hoţilor!”. În acest context, poliţiştii din Bihor au derulat o serie de activităţi preventive, menite să contribuie la prevenirea şi combaterea furturilor din şi de autoturisme. Pentru o comunicare eficientă a mesajelor destinate prevenirii furturilor, poliţiştii bihoreni au desfăşurat întâlniri cu grupuri ţintă, precum asociaţii de proprietari, asociaţii profesionale, angajaţi ai unor instituţii sau societăţi de transport, au distribuit peste 10.000 de materiale cu recomandări preventive şi 800 de afişe şi alte obiecte promoţionale. Cele 120 de întâlniri au fost desfăşurate în special în locuri publice, în parcările amenajate din jurul pieţelor agroalimentare, centrelor comerciale, ştrandurilor şi în staţiunile turistice Băile Felix şi Băile 1 Mai. De asemenea, 800 de afişe cu mesajul campaniei au fost postate la avizierele asociaţiilor de proprietari şi în alte locuri publice aglomerate, prin intermediul poliţiştilor de proximitate din judeţ.

Nu ademeniţi hoţii

La coborârea din autoturism, scoateţi cheia din contact, chiar dacă veţi lipsi doar puţin, furtul unui autoturism cu cheile în contact durează doar câteva secunde. Dacă obişnuiţi să parcaţi autoturismul în curte sau garaj, nu lăsaţi cheile în contact atunci când coborâţi pentru deschiderea porţilor. Foarte important: certificatul de înmatriculare şi cartea de identitate ale autoturismului nu trebuie păstrate în acesta. În cazul unui furt, asigurătorul CASCO nu vă despăgubeşte dacă nu prezentaţi cele două documente în original şi ambele chei ale autoturismului. Parcaţi autoturismul astfel încât să fie vizibil din locuinţa dumneavoastră şi pe cât posibil în locuri iluminate şi circulate. Montaţi un sistem de alarmă antifurt, de cele mai multe ori costă mai puţin decât paguba suferită în urma unui furt. Schimbaţi imediat sistemele de siguranţă ale autoturismului, dacă aţi pierdut sau v-au fost sustrase cheile acestuia şi anunţaţi imediat Poliţia dacă v-au dispărut plăcuţele de înmatriculare.

Sisteme de siguranţă

La autoturismele prevăzute din fabricaţie cu sisteme electronice de siguranţă, este recomandat să montaţi un sistem alternativ care să blocheze funcţionarea autoturismului. Acest sistem suplimentar nu trebuie să fie controlat de computerul de bord. Montarea unui sistem GPS în locuri ascunse din autoturism poate ajuta la localizarea maşinii în cazul unui furt. Sistemul trebuie să fie monitorizat de o firmă de specialitate, iar în cazul în care autoturismul a fost sustras, apelaţi Poliţia pentru localizare şi deplasare în zona în care se află acesta. Utilizarea marcajelor permanente de tip lac ultraviolet şi gravura în sticlă descurajează hoţii. „Acestea se pot face atât la vedere, pe geamuri şi portiere, dar şi în locuri ascunse, cunoscute doar de proprietar” informează reprezentanţii Poliţiei Bihorene.

 

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase