Campanie contra violenţei în familie

Campanie contra violenţei în familie
În perioada 25.11.2016 – 8.12.2016, DGASPC Bihor organizează o campanie de informare pentru prevenirea violenței în familie, cu obiectivul de a disemina informaţii despre formele de violenţă in familie, prevenirea şi combaterea acestora.

Sunt expuse şi metode de intervenţie precum şi servicii oferite în astfel de situaţii, anunţă organizatorul.
Partenerii campaniei sunt Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor – Compartimentul de analiză şi prevenire a criminalităţii, Asociaţia „Smiles” şi Fundaţia „Lampas”. La finele săptămânii trecute au avut loc acţiuni stradale de conştientizare, cu participarea elevilor de la Liceul de Arte Oradea şi Liceul reformat „Lorantffy Zsuzsanna”.

În 8 decembrie va avea loc conferinţa „Abordări interdisciplinare ale violenței în familie”, la sediul Centrului cultural și casă de oaspeți a fundației Posticum, str. Teiului nr.26. Lectorii invitaţi la acest eveniment, avocați, medici specialiști în psihiatrie pediatrică, medic legist, psiholog Curtea de Apel, psiholog Universitatea Oradea, reprezentant Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, reprezentanți ONG, vor prezenta modele de bună practică în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.

Vor fi abordate teme privind cooperarea dintre societatea civilă şi instituţiile statului, respectiv creşterea gradului de informare a specialiştilor din diverse profesii, cu privire la prevenirea şi combaterea abuzului asupra copilului şi a violenţei în familie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase