Campanie de ecologizare demarată

1Comentariu
Campanie de ecologizare demarată
Zeci de saci de gunoaie au fost colectaţi în cadrul unei campanii de ecologizare a Dealului Bitii şi pădurii Răbăgani.

 În cadrul campania de ecologizare „Mediu curat pentru o viaţă sanatoasă”, doar în prima zi au fost adunaţi zeci de saci de gunoaie.

Luni Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor în parteneriat cu Direcţia Apelor Crişuri a iniţiat campania de ecologizare „Mediu curat pentru o viaţă sanatoasă”. Angajaţi ai APM, ai Direcţiei Apelor Crişuri şi reprezentanţi ai primăriilor din Răbăgani, Uileacu de Beius, Pocola şi Remetea s-au înarmat cu saci şi manuşi în dorinţa de a ecologiza Dealul Bitii şi Pădurea Drăgoteni.

Campania a început în jurul orei 11 şi la ora 12.30 erau, deja, încărcaţi zeci de saci de gunoi menajer. Gunoiul a fost transportat într-un tractor cu remorcă la groapa de gunoi dinBeius. Deşeurile reciclabile (PET-uri) au fost colectate selectiv urmând a fi preluate de SC Original Prod SRL”, a precizat Ioane Lascu, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Curăţenie

Reprezentanţii APM spun că acţiunea s-a dorit a fi un sprijin acordat administraţiilor publice locale precum şi un factor de conştientizare a locuitorilor despre importanţa păstrării unui mediu curat pentru o viaţă sănătoasă.

„Acest gen de acţiune se doreste a fi un mesaj către populaţie, în speranţa că aceasta va conştientiza pericolul pe care îl repezintă poluarea provocată de aruncarea deşeurilor la întâmplare. Totodată să nu uităm că suntem cetăţeni cu drepturi depline a Uniunii Europene, ca atare, să arătăm că ne merităm acest drept”, a concuzionat Ovidiu Dăescu, directorul coordonator al APM Bihor.

Miercuri campania „Mediu curat pentru o viaţă sănătoasă” continuă în zona turistică din comuna Vârciorog, începând cu orele 10.00.

Simona Albinaru



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor