Campanie în loc de bani

2Comentarii
ORADEA – Pentru a obţine autorizaţia de mediu, indispensabilă funcţionării, la Grădina Zoologică, aflată în proprietatea Consiliului Local, trebuie aplicat, până în mai, un program de conformare, elaborat de Agenţia pentru Protecţia Mediului în anul 2005.

Punerea în practică a prevederilor acestuia – practic alinierea Grădinii Zoologice la prevederile legale – presupune investiţii de aproximativ 5,2 milioane lei, susţine Molnar Mihai, director adjunct la RAPAS.

În aceste condiţii, pentru 2007 Consiliul Local a alocat 200.000 lei pentru proiectul de modernizare a aşezământului. În loc de bani, Grădina Zoologică este ajutată să intre în legalitate cu o campanie, lansată de o firmă de publicitate, în parteneriat cu Primăria. Campania vizează sporirea numărului de vizitatori şi strângerea de fonduri, prin sensibilizarea opiniei publice. Directorul Viorel Aştilean, care nu a fost consultat înaintea lansării campaniei, consideră că Grădina Zoologică are nevoie nu de campanii, ci de bani.

Cristian Horgos



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor