Campanie JB şi Bihon: Vă chemăm să ajutăm!

De Otilia Șandor
Campanie JB şi Bihon: Vă chemăm să ajutăm!
JB şi Bihon.ro continuă campania „Vă chemăm să ajutăm!”, demarată în luna mai a acestui an.

 Campania unică în Bihor, iniţiată de Jurnal bihorean şi Bihon, numită „Vă chemăm să ajutăm!”, are în vedere ajutorarea semenilor care ajung în situaţii-limită. Asociaţia „Pentru Viaţă” Ambulanţa Bihor, care a creat acest proiect, a exprimat public necesitatea achiziţionării a minim zece aparate pentru defibrilare, în scopul salvării oamenilor care suferă un infarct pe stradă, în locuri publice. Cei de la „Pentru Viaţă” au întocmit chiar o hartă a spațiilor de la Oradea unde ar trebui montate fiecare dintre aceste zece aparate, care pot fi folosite de oricine, fără nicio pregătire medicală deosebită.

Împreună cu executarea de compresii toracice şi insuflaţii, la circa 90% dintre pacienţii care fac stop cardiorespirator se impun şi şocuri electrice, fiindcă au fibrilaţii ventriculare. Aceste şocuri pot fi executate de aparat, care dă comenzi vocale, iar persoana care îl mânuieşte trebuie doar să respecte comenzile, iar şocurile electrice se pornesc apăsând un singur buton.

În caz contrar, şansele de supravieţuire la aceşti pacienţi scad cu 15 – 20% la fiecare minut. Folosindu-se acest defibrilator (care costă între 1.500 – 2.000 euro) până la sosirea echipajelor specializate, se micşorează riscurile ca pacientul în stop să dezvolte leziuni la creier (care se instalează după 6-8 minute), din cauza neoxigenării lui.

Măcar 10 aparate

Preşedintele Asociaţiei „Pentru Viaţă” Ambulanţa Bihor, dr. Emil Boţcău, a informat că acest tip de defibrilator ar trebui montat în loc public, aglomerat. O hartă întocmită de Asociaţia Pentru Viaţă arată că ar trebui cumpărate măcar 10 defibrilatoare: la Sala Sporturilor, Bazinul Olimpic, Orăşelul Copiilor, Piaţa Unirii, în incinta Primăriei, în zona Casei de Cultură a Sindicatelor din Parcul 1 Decembrie, la Universitatea Oradea, la Gara Centrală, Autogara din Nufăru, la Cetatea Oradea.

Campania, pornită recent, se adresează tuturor cetăţenilor, persoane fizice şi juridice, dar şi autorităţilor.
Practic, o firmă serioasă, ar putea sponsoriza (cu circa 15.000 – 20.000 euro) acest proiect vital pentru zeci de bihoreni, costul unui astfel de defibrilator fiind de circa 1500 euro. Se pot dona bani în contul Asociaţiei ,,Pentru Viaţă” Ambulanţa Bihor (asociaţie nonpolitică, independentă, fără scop lucrativ) în contul: RO24-BTRL-RONCRT-00S2-0229-02, deschis la Banca Transilvania Oradea.

Informaţii: office.apvab@gmail.com, la adresa de corespondenţă: str. Sucevei nr. 24, cod poştal: 410078, Oradea, sau la tel: 0720.506.523. Proiectul s-ar dori extins şi în judeţ, pentru ca şi bihorenii din exteriorul Oradiei să aibă şansă la viaţă. De reţinut că în schimb nu se oferă nimic în afară de respect şi mulţumirile iniţiatorilor de la Asociaţia Pentru Viaţă Ambulanţa Oradea şi ale rudelor care îşi vor şti salvaţi cei dragi cu aceste aparate.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase