Câmpeanu, campion naţional la VTM

Câmpeanu, campion naţional la VTM
Deva – Mihai Cîmpeanu a câştigat oficial titlul de campion naţional la Viteză pe Traseu Montan, la clasa H11, după ce Federaţia Română de Automobilism a omologat, înainte de Crăciun, clasamentele fără disputarea ultimei etape care nu s-a mai ţinut din cauza vremii nefavorabile.

Singurul pilot din judeţ care a “alergat” în acest an în Campionatul Naţional de VTM şi-a îndeplinit astfel obiectivul şi a câştigat pentru a doua oară în carieră titlul naţional, după ce a reuşit aceeaşi performanţă şi în anul 2000.

Maestru al pilotajului
“Sunt bucuros de câştigarea acestui nou trofeu cu atât mai mult cu cât concurenţa a fost deosebită, iar eu m-am confruntat cu unele dificultăţi financiare. Chiar dacă adversarii au alergat pe maşini mai puternice decât mine, i-am depăşit pentru că am avut ca atu experienţa şi tehnica pilotajului. În multe etape forţa maşinilor contracandidaţilor a fost anulată de condiţiile meteo dificile şi a contat mai mult modul de a negocia virajele sau inspiraţia. Dacă la anul reuşesc să obţin sprijin din partea unor sponsori mai generoşi şi voi achiziţiona o maşină mai puternică voi ataca titlul la o clasă superioară şi la general”, afirma Mihai Câmpeanu.

Pe parcursul acestui sezon al Campionatului Naţional de VTM, Mihai Câmpeanu a fost susţinut financiar de Agrocompany, Imcomex, Autorom, Autosena, Eco Invest şi cotidianul “Cuvântul liber”.

Ciprian Marinuţ



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase