Orădenii aveau nevoie de un egal pentru a cuceri titlul, ei pierzând la masa verde partida cu Viitorul Cluj-Napoca, în urma unei erori la înscrierea jucătorilor pe foaia de arbitraj. Oficialii de la masă au sesizat greşeala, dar nu au spus nimic, aşteptând ca jucătorul omis de pe foaie să fie introdus în bazin, moment în care au oprit imediat meciul. Partida dintre Crişul şi CSŞ nr. 1 a devenit astfel decisivă, fiind câştigată de orădeni. „A fost un meci crunt, în care jucătorii noştri au devenit la un moment dat debusolaţi, nemaiînţelegând deciziile arbitrilor, care i-au eliminat pe bandă rulantă pe cei mai buni poloişti din echipă. Băieţii au avut însă puterea de a trece peste aceste probleme şi au câştigat nu doar partida ci şi titlul. Asta fără trei jucători de valoare, care nu au fost lăsaţi să joace, pentru că au evoluat şi în campionatul maghiar, însă au fost convocaţi la lotul naţional. Este bine că până la urmă, campioana a fost decisă în bazin şi nu cu pixul, pentru că superioritatea noastră a fost mai mult decât evidentă”, a afirmat antrenorul Crişului, Ciprian Câmpianu.
„Campioana a fost decisă în bazin”
Echipa de juniori III a CS Crişul a cucerit titlul de campioană naţională la Bucureşti, în urma meciului direct cu CSŞ nr. 1, din ultima etapă, câştigat cu scorul de 6-5.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Pentru o timișoreancă, emigrată în Spania de mai bine de 20 de ani, condiția femeii române de etnie romă, emigrată în aceeași țară și felul în care aceasta încearcă să se integreze, a devenit una din cele mai interesante teze de doctorat susținute în România.
BIHON Sport local
Lotus Băile Felix a înregistrat prima victorie în faza a doua a campionatului din Liga 3, Seria 10, și s-a impus cu 1-0 în fața echipei Olimpia MCMXXI Satu Mare.
FC Bihor
FC Bihor Oradea se descurcă de minune în periplul fotbalistic prin județul Timiș. La fel ca săptămâna trecută la Peciu Nou, indicatorul numărului de goluri înscrise de orădeni s-a oprit la cifra 3.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă se va alătura sărbătorii centenare a administrației românești în Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cele două aeronave de tipul IAR 330 PUMA au fost observate în timp ce zburau deasupra orașului, marcând începutul pregătirilor pentru parada ce va avea loc pe 20 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă vreți să vă distrați și nu știți unde, acum aveți noroc!
Citiți principiile noastre de moderare aici!