Campioane nationale la U 15

1Comentariu
Echipa orădeană, cu medaliile şi cupele cucerite la turneul final
Echipa orădeană, cu medaliile şi cupele cucerite la turneul final
Echipa de baschet feminin a CN „Mihai Eminescu” a câştigat titlul naţional.

Patru ani de antrenamente zilnice. Atât a fost nevoie pentru ca echipa de baschet fete Under 15 ani a CN „Mihai Eminescu”, pregătită de antrenoarea Suzana Onaca, să câştige titlul de campioană a ediţiei. „Am selecţionat aceste fete în urmă cu cinci ani, când erau în clasa a IV-a. Acum, în al cincilea an de activitate, am devenit campioane. Am progresat an de an, în ultimele două ediţii câştigând medaliile de bronz ale campionatului, pentru a cuceri acum titlul naţional. Este rodul unei munci de patru ani, în care ne-am antrenat zilnic. Cele mai multe fete au avut o prezenţă de cel puţin 80 la sută la pregătiri”, a declarat antrenoarea Suzana Onaca.

Victorii pe linie

Turneul final al campionatului a avut loc la Ploieşti. Organizatorii au promis că el se va desfăşura la sala Asesoft de la Brazi, dar numai finalele au avut loc acolo. Meciurile din grupe au fost găzduite de o sală de liceu, improprie pentru un turneu final, supraîncălzită şi fără aerisire. CN „Mihai Eminescu” a dispus în grupă de CSU Cuadripol Braşov cu scorul de 52-49, de Champions Bucureşti cu 70-14 şi de CSŞ Alexandria cu 56-43. În semifinale, orădencele au întrecut echipa gazdă, CSŞ Ploieşti cu 58-50, câştigând apoi finala mare cu CS Reghin, scor 51-35. De remarcat faptul că formaţia noastră a câştigat absolut toate meciurile disputate de-a lungul întregului campionat.

„În semifinală, gazdele au adus la meciul cu noi o parte din galeria Petrolului de la fotbal, cu o grămadă de oameni tuciurii, cu trompete, tobe şi vuvuzele, care au încercat să pună presiune pe fetele noastre. Le-am solicitat organizatorilor să îndepărteze suporterii din jurul terenului, ca să se vadă clar măcar liniile tereneului. Din fericire, fetele noastre au câştigat meciul fără probleme”, a afirmat inspectorul DSJ Bihor Mirela Casetti, care a însoţit echipa orădeană la turneul final.

Formaţia CN „Mihai Eminescu” a avut componenţa: Timea Peter, Adelina Şerb, maria Ciordaş, Diana Moldoveanu, Vanesa Dimoftiu, Ramona Caba, Monica Anghel, Larisa Erdei, Monica Hadade, Daiana Pentie, Renata Rus, Daria Gavriş, Fodor Ingrid, Rebeca Sala. Orădencele au cucerit nu numai medaliile de aur, ci şi titlul de MVP-ul turneului, prin Diana Moldoveanu, precum şi cel de cea mai bună recuperatoare, prin Adelina Şerb. De asemenea, Timea Peter a fost inclusă în „5-ul ideal” al turneului. Echipa noastră a fost însoţită în permanenţă la turneul final de jucătorul orădean al CSU Asesoft, Szijártó Levente, care nu a uitat că a fost şi el campion de juniori cu LPS Bihorul.

G.N.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor