Canale fără capace

Canale fără capace
Deva – Furtul capacelor de canalizare a devenit o problemă pe care autorităţile locale nu au reuşit până acum să o gestioneze. Pe lângă faptul că lipsa capacelor creează oraşului o imagine inestetică, gurile de canal descoperite constituie un pericol deosebit pentru cetăţenii sau maşinile care ar putea cădea în ele.

Pe strada Împăratul Traian se găsesc cel puţin patru canale neastupate, fapt care îi dezamăgeşte profund pe locatarii din zonă. „În luna mai a anului trecut am apelat la domnul viceprimar Florin Oancea pentru rezolvarea problemei capacelor de canalizare de pe strada noastră. Mi-a spus că a luat legătura cu nu ştiu ce întreprinderi şi mi-a promis că în două săptămâni gurile de canal vor fi astupate. De atunci au trecut nouă luni şi nu s-a întâmplat nimic, deşi în acest interval am mai solicitat astuparea canalelor. Dacă ar fi la ei în faţă sunt sigur că şi-ar pune capace din aur şi argint”, afirmă, supărat, Eusignie Ţugui.

Viceprimarul Florin Oancea a afirmat că „lipsa capacelor de canalizare este o problemă unitară în Deva. Nu putem aloca bani doar pentru două sau trei canale. Atunci când ne vom apuca de treabă le vom face pe toate”.

Le-au legat de bancă

Pentru că furtul capacelor nu mai conteneşte, unii locatari ai cartierului Progresul au găsit o soluţie inedită pentru a preveni dispariţia capacelor. Ei au legat capacele cu lanţul de piciorul băncilor aşezate la intrarea în scările de bloc. Deşi această practică nu este deloc „europeană”, ea s-a dovedit până acum eficientă.

Călin Bicăzan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !