Canalizare fără folos

Traian Borza
Traian Borza
Deva – Noua canalizare ce se face pe strada Horia este ineficientă pentru câteva familii. Traian Borza, cu domiciliul în Deva, strada Horia, numărul 96, este nemulţumit de lucrările la sistemul de canalizare care se fac pe această stradă. El reclamă faptul că plasarea conductei colectoare a apei menajere este la un nivel prea ridicat faţă de terenul în care este situat imobilul.

Pentru că strada Horia a fost înălţată prea mult cu ocazia modernizării, Traian Borza reclamă că actuala canalizare devine ineficientă.

„Când sunt precipitaţii, apa de pe stradă se scurge în curţile oamenilor şi nu cred că instalaţia proiectată poate rezolva şi pluvialele în acest caz. Rezolvarea problemei locuinţei mele presupune modificări în sistemul propriu de repompare, lucru care duce la costuri mari pe care nu ni le putem permite din pensie. În situaţia mea mai sunt şi alte familii care au locuinţele sub nivelul străzii, de la numărul 94 la 106”, spune Traian Borza.

Răspunde viceprimarul Ioan Inişconi:
„Într-adevăr, proiectul care s-a făcut nu ţine cont de pantele de pe partea dreaptă a străzii Horia, iar pentru aceşti oameni, care locuiesc de la numărul 94 la 106, lucrarea se face practic de pomană. Trebuie analizată cu atenţie fiecare investiţie. Dacă din 100 de familii, 10 nu se pot folosi de lucrare, atunci trebuie să te întrebi dacă merită să faci acea investiţie. Trebuie să găsim o soluţie pentru ieşirea din această situaţie şi o să încercăm să-i convingem pe oameni să-şi dea acordul pentru a face o canalizare în spatele grădinilor, pe strada 16 februarie”.

Călin Bicăzan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase