Când nu se plăteşte impozit la vânzarea terenurilor

Când nu se plăteşte impozit la vânzarea terenurilor
De luna viitoare, persoanele care vând terenuri vor fi impozitate diferit. Aceste tranzacţii vor fi scutite de impozit dacă se încadrează într-un plafon de 450.000 de lei, arată un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial.

Tranzacţiile care vor depăşi plafonul de 450.000 de lei urmează să fie impozitate cu o cotă unică de 3%.

„La transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, contribuabilii datorează un impozit care se calculează prin aplicarea cotei de 3% asupra venitului impozabil. Venitul impozabil se stabileşte prin deducerea din valoarea tranzacţiei a sumei neimpozabile de 450.000 lei”, este textul de lege apărut în Monitorul Oficial.

Schimbarea modului de impozitare a veniturilor obţinute din vânzarea caselor şi a terenurilor este prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Modul în care se calculează în prezent impozitul pe tranzacţiile cu case şi terenuri este următorul: pentru construcţiile de orice fel cu terenurile aferente acestora, precum şi pentru terenurile de orice fel fără construcţii, dobândite într-un termen de până la trei ani – 3% până la valoarea de 200.000 de lei sau – peste 200.000 lei, 6.000 lei + 2%, calculat la valoarea ce depăşeşte 200.000 de lei.

Pentru imobilele dobândite la o dată mai mare de trei ani, impozitul este de 2% până la valoarea de 200.000 de lei sau peste 200.000 de lei – 4.000 de lei + 1%, calculat la valoarea ce depăşeşte 200.000 de lei.

În ceea ce priveşte moştenirile, aceşti contribuabili vor fi scutiţi de impozit, însă numai dacă succesiunea este dezbătută şi finalizată în cel mult doi ani de la decesul autorului succesiunii. Dacă se depăşește termenul de doi ani, moştenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !