Când se lansează următoarele măsuri de finanțare

De Simona Albinaru
Reactualizat la:
1Comentariu
Când se lansează următoarele măsuri de finanțare
Bihorenii pot să acceseze fonduri europene nerambursabile în cadrul măsurilor lansate prin PNDR.

 În prezent cei care doresc să acceseze fonduri europene au posibilitatea ca din data de 28 aprile să depună cereri de finanţare în cadrul submăsurilor 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, cu o alocare de peste 270 milioane de euro, submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” — 161 de milioane de euro, măsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” — 100 de milioane de euro, 16.4 „Cooperare lanțul scurt” — 7 milioane de euro, 16.4a „Cooperare lanț scurt sector pomicol” — 3,5 milioane euro.

Potrivit calendarului indicativ de lansare a măsurilor de finanțare a Programului Național de Dezvoltare Rurală aferente anului 2016 măsurile ce urmează să fie lansate în perioadă următoare sunt: pentru a doua jumătate a lunii mai AFIR-ul anunță lansarea unor măsuri importante pentru fermierii români ce vizează investițiile în exploatațiile pomicole, dar și investiții în procesare și marketing.

Este vorba despre submăsura 4.1a „Investiții în exploatații pomicole” cu o alocarea pentru anul 2016 de 70,6 milioane de euro este anunțată a fi lansată în săptămâna 16-20 mai, 4.2 „Sprijin pentru investiții în prelucrarea/ comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole” cu o alocare totală pentru anul 2016 de 93,5 milioane de euro este anunțată spre a fi lansată tot în săptămâna 16-20 mai, 4.2a „Investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol” care va alocata o sumă de 8,6 milioane de euro, va fi lansată tot în săptămâna 16-20 mai. 4.2/4.2 a >>Scheme ajutor de stat GBER<< ce are o alocare de 45,7 milioane de euro pentru anul 2016 va fi lansată în perioada 20-24 mai, 4.3”

Schemă ajutor de stat ABER (drumuri forestiere)” cu o alocare pentru anul 2016 de 50 milioane de euro va fi lansată în perioada 20-24 mai, 6.2 ”Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”, cu o alocare pentru anul 2016 de 73 milioane de euro, urmează să fie lansată în perioada 20-24 mai;

6.4 ”Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole” cu o alocare de 85 milioane de euro, pentru anul 2016 va fi lansată în perioada 20-24 mai. 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” – componenta drumuri acces agricol ce are o alocare de 20 milioane de euro pentru anul 2016 urmează să fie lansată în perioada 23-27 mai, 7.2 „Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”, ce are o alocare pentru anul 2016 de 360 milioane de euro va fi lansată în perioada 23-27 mai.

Lansate în iunie

Pentru luna iunie măsurile anunțate a fi lansate de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale vizează sprijinul acordat pentru înființarea de grupuri de producători în sectorul pomicol, dar și investițiile în patrimoniul cultural.

Astfel, 7.6 „Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural”, ce are o alocare pentru anul 2016 de 55 milioane de euro va fi lansată în perioada 23-27 mai, 9.1 „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol”, ce are o alocare pentru anul 2016 de 4,9 milioane de euro va fi lansată în perioada 30 mai – 3 iunie, – 9.1 a „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”, ce are o alocare pentru anul 2016 de 2,2 milioane de euro va fi lansată în perioada 30 mai-3 iunie.

Pentru luna iulie este anunțată a fi lansată una dintre cele mai importante măsuri și de mare interes pentru fermieri, este vorba despre schema pentru micii fermieri cu o alocare de 112,3 milioane de euro. În această perioadă vor mai fi lansate 6.5 „Schema pentru micii fermieri”, cu o alocare bugetară totală pentru anul 2016 de 112,3 milioane de euro este așteptată a fi lansată în perioada 18-22 iulie,

8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite”, ce are o alocare pentru anul 2016 de 50 milioane de euro va fi lansată în perioada 18-22 iulie dar şi 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” – componenta irigații.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor