Candidaţii PNL, pentru Oradea

26Comentarii
Lansarea candidaţilor s-a făcut în prezenţa membrilor şi simpatizanţilor PNL
Lansarea candidaţilor s-a făcut în prezenţa membrilor şi simpatizanţilor PNL
ORADEA - Hotelul Vulturul Negru a fost ieri gazda lansării festive a candidaţilor liberali orădeni pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Primarul Ilie Bolojan a făcut oficiile de gazdă, prezentându-i pe cei cinci: Camera Deputaţilor – Octavian Dan (Colegiul 7 Nufărul), Eduard Hellvig (Colegiul 8 Rogerius), Mircea Mălan (Colegiul 9 Centru); Senat – Gheorghe Carp (Colegiul 4 Oradea) şi Smaranda Scridon (Colegiu 3 OradeaSalonta).

Dacă la lansarea lui Bolojan în cursa pentru Primaria Oradea  sloganul a fost „Împreună relansăm Oradea”, de astă dată, motto-ul candidaţilor liberali va fi „Împreună pentru Oradea”.

 

Partenerii Primăriei

În discursul său de prezentare a candidaţilor, Ilie Bolojan a pus accent pe nevoia Primăriei orădene de a avea parteneri în Capitală şi, implicit, în Parlament. Mai pe româneşte, cu cât mai mulţi deputaţi şi senatori de Oradea şi Bihor, cu atât mai bine pentru administraţia municipală şi cea judeţeană, care s-ar putea baza pe sprijinul acestora din Bucureşti pentru diferite proiecte şi finanţări. Aceleaşi idei au fost accentuate apoi şi de către preşedintele CJ Bihor, Radu Ţîrle.

Din rândul candidaţilor, Smaranda Scridon, director al Finanţelor Publice Bihor, a luat prima cuvântul. Ea şi-a enumerat priorităţile: modificări ale Codul Fiscal pentru încurajarea tinerilor în mediul de afaceri şi minimalizarea muncii la negru, precum şi sprijinea proiectelor de infrastructură locală.

„Avem aceleaşi nevoi. Promit că voi încerca să fiu acelaşi om care sare în ajutor. Candidez în Colegiul 7, Nufărul – Velenţa, unde locuiesc şi unde m-am format ca om. Cred că clasa politică românească are nevoie de forţa şi dinamismul tinerilor. Vin în faţa electoratului cu dovezi clare că am obţinut totul prin muncă!”, a sunat discursul lui Octavian Dan, director general al Federaţiei Patronilor Bihor.

Eduard Hellvig, deputat şi în legislatura curentă, a arătat că, deşi s-a gândit de mai multe ori în ultimii patru ani să renunţe la politică, în cele din urmă oferta lui Bolojan şi, implicit, a PNL, l-a făcut să se răzgândească şi să mai candideze o dată pentru Parlament. „Avem nevoie de un suflu nou în politica românească. Trebuie să facem totul ca să atragem investiţii. De asemenea, avem nevoie de o educaţie mai bună pentru copiii supradotaţi”, a subliniat Hellvig, care a ţinut să prindă pe lista sa de priorităţi şi protejarea mediului înconjurător.

 

Carp cere implicare

Avocatul Mircea Mălan a spus din start că vrea să devină deputat, însă nu în orice condiţii. „Pentru mine nu e un scop în sine să devin deputat, însă e nevoie în Parlament de persoane cu pregătire juridică”, a declarat Mălan, adăugând că, din punctul său de vedere PNL a dovedit deja că „face politică pentru oameni”.

Viceprimarul Gheorghe Carp şi-a început discursul prin a sublinia că în urmă cu patru ani nu s-ar fi imaginat candidat PNL pentru Senatul României. Carp s-a arătat convins că sunt mulţi care doresc să facă ceva pentru semenii săi, însă sunt dezgustaţi de politică. „Fără implicare nu se poate, însă! (…) Dacă ce am făcut eu nu se vede, nu se simte, atunci nu are rost nicio enumerare a realizărilor”, s-a confesat Carp asistenţei.

 

Calin Corpas



26Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor