Cantam colinzi din mosi stramosi

Cantam colinzi din mosi stramosi
Uliţele din Bulz au fost invadate de prichindei în costum popular.

Festivalul regional „Cântăm colinzi din moşi strămoşi” a adus pe scena Căminului Cultural din Bulz peste 300 de copii şi cadre didactice. Elevii şcolilor din: Sălaj, Cluj şi Bihor au îmbrăcat costumul popular tradiţional şi au fost mesageri ai obiceiurilor specifice acestei perioade a anului. În prima parte a programului ei au parcurs uliţele satului îmbrăcaţi în port popular şi cântând colinzi. Coordonatori ai proiectului au fost profesorii Antonia Mihaela Silaghi şi Nicu Mândrilă, iar manager de proiect directorul Şcolii cu clasele I-VIII Bulz, Tecsi Feri. Pe lângă elevii din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, în premieră, la eveniment au participat şi elevii din clasa Liceului privat Henri Coandă Bulz.

Autentic 100%

„Păstrarea tradiţiilor şi prezentarea portului popular de pe Valea Crişului Repede, de la izvor şi până ieşirea din ţară, din Bihor, respectiv al portului popular din Bocşa, Sălaj a fost unul dintre obiectivele noastre.Mulţumesc Inspectoratului Şcolar bihor, Primăriei şi Consiliului Local Bulz şi, nu în ultimul rând, minunatului corp profesoral de la Şcoala cu clasele I-VIII şi de la Liceul Henri Coandă”, a spus managerul de proiect Tecsi Feri. „Ţin să remarc autenticitatea costumelor , a opincilor şi colindele specifice zonei noastre prezentate în spiritul şi în cadrul acestui festival”, a spus profesorul de limba română Mariana Barburaş, prezentator al festivalului.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !