Paul Ciuci, Aurel „Leluţ” Vasilescu, Adrian „Coco” Tinca şi Adrian Kiselef au renăscut frumoase amintiri în sufletele orădenilor prezenţi în Queen s. Călătoria prin timp cu Compact a trecut prin refrene celebre precum: „O noapte şi o zi”, „Se preface”, „Mi-e tare dor de tine”, „Cântec pentru prieteni”, „Un alt început”. Cei patru muzicieni nu au uitat nici de foştii loc prieteni şi colegi de trupă, care îi vegheză de sus”, Teo Peter şi Emil Laghia. Nu putea să lipsească piesa pe ale cărei acorduri mulţi tineri şi-au mărturisit dragostea sau au făcut cereri în căsătorie, aşa cum pomenea şi Paul Ciuci. „Fata din vis” rămâne una din piesele „de aur” ale îndrăgitei trupe care va fi la fel de vie peste mulţi ani de acum încolo. Cu o carieră de peste 35 de ani în spate, cei patru de la Compact au oferit vineri o seară plină de nostalgii, un concert pentru prietenii orădeni care vibrează şi acum cu aceeaşi intensitate la refrenele clujenilor.
C.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!