Cântecele Unirii, învățate de lăzăriști

De Crina Dobocan
1Comentariu
Aspect de la Gală
Aspect de la Gală
Spectacol de zile mari la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea. În sala de festivități a unității de învățământ s-a desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, Gala laureaților concursului „Cântecele Unirii”.

La eveniment au participat ocupanții primului loc de la fiecare nivel de clase (a V-a, a IX-a B, a X-a C, a XI-a D și a XII-a B). Concursul, dedicat sărbătorii „Centenarului Marii Uniri”, s-a derulat în perioada 22-28 noiembrie, fiind inițiat de conducerea liceului, în parteneriat cu Consiliul Școlar al Elevilor.

„Fiecare clasă a avut de învățat două cântece ale Unirii, «Hora Unirii» și un cântec la alegere din broșura «Cântecele Unirii». Cântecele au fost învățate și repetate în cadrul orelor de dirigenție, la cele de muzică sau după terminarea orelor de curs”, a explicat directorul Liceului Teoretic „Aurel Lazăr”, prof. Gheorghe Tirla.

Juriul a fost alcătuit din directorul liceului, prof. Gheorghe Tirla, profesorii Elena Luca, Cristina Bradău și elevii Adrian Florea, președintele Consiliului Școlar al Elevilor (CSE), și Ștefania Baczoni, vicepreședinta CSE.

La gală au asistat profesori, părinți, elevi, dar și reprezentanți ai Primăriei Oradea, ai Inspectoratului Școlar Județean Bihor și col. (r) Vasile Bartoș – președintele Asociației Cultural Patriotice „Avram Iancu”, precum și membrii Consiliului de Administrație al școlii.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor