Cantonul silvic Pietrele va deveni Centru de Informare

Cantonul silvic Pietrele va deveni Centru de Informare
DEVA – Proiectele pe bani europeni sunt verificate chiar de mai multe ori pe an. Un asemenea proiect, „Managementul conservativ al habitatelor alpine ca sit Natura 2000 în Parcul Naţional Retezat” (AlpineCons), este implementat de Administraţia Parcului Naţional Retezat (APNR), aflată în subordirea Regiei Naţionale a Pădurilor.

Verificarea folosirii banilor alocaţi acestuia a avut loc o dată în acest an. O a doua verificare, efectuată de reprezentanţi ai Comisiei Europene – Direcţia Generală de Mediu şi ai echipei de monitoring a avut loc şi săptămâna trecută. De această dată, potrivit reprezentanţilor APNR, au făcut controale însuşi membrii CE. Echipa independentă de monitoring, numită de CE în acest scop, se află sub conducerea lui Lubos Halada.

 

Trimişii CE „au luat la puricat” proiectul pentru a vedea dacă au fost duse la îndeplinire acţiunile incluse şi dacă banii sunt folosiţi unde şi cum trebuie. Potrivit lui Frank Vassen, şeful echipei de verificare, acest proiect conţine acţiuni diverse precum: elaborarea Planului de management al PNR, astfel încât să includă prevederi adecvate unui sit Natura 2000, inventarul şi monitorizarea speciilor şi a habitatelor, reconstrucţia ecologică a unor zone degradate (păşuni, torenţi) şi foarte multe activităţi de conştientizare publică.

 

Prin proiect, s-a stabilit construirea unui centru de informare la Pietrele, foarte necesar turişilor care vizitează zona. Acesta nu a putut fi construit până acum din cauză că terenul a fost revendicat de vechii proprietari şi situaţia nu este încă clarificată. Salvarea a venit de la Direcţia Silvică Deva care a cedat Cantonul silvic Pietrele pentru a fi transformat în Centru de Informare. Cu bani de la UE, obţinuţi prin proiectul AlpineCons, în vara lui 2008, clădirea va fi renovată şi dotată.

 

Tot în zona Pietrele, pe unde intră cei mai mulţi turişti în Retezat, APNR va face un traseu educativ pentru copiii şi tinerii care vizitează parcul. „Nu toţi românii sunt incorecţi, leneşi sau hoţi. Sunt bucuros să văd că proiectul decurge bine şi că este administrat eficient. Proiectul Life Natura din Retezat aduce o importantă contribuţie la dezvoltarea reţelei de situri Natura 2000 în statele membre UE”, a declarat Frank Vassen.
Acesta este al doilea proiect de anvergură implementat de APNR în Retezat. Proiectul „Managementul Conservării Biodiversităţii”, finanţat prin Banca Mondială, din fonduri GEF, a fost încheiat în 2005.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase