CAO a făcut scor cu FC Universitatea

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
1Comentariu
CAO a făcut scor cu FC Universitatea
ACS CAO 1910 arată tot mai bine de la un meci la altul. Miercuri, pe Stadionul Iuliu Bodola, s-au duelat cele două echipe care mai ţin aprinsă flacăra fotbalului orădean.

Aflată într-un stadiu mult mai avansat de pregătire, CAO 1910 Oradea s-a impus cu 5-0 (3-0) în faţa studenţilor fotbalişti, care abia de luni au reluat antrenamentele. În aceste condiţii nu a fost de mirare că au rămas restanţieri la toate capitolele, elevii lui Florin Farcaş şi Dorin Mihuţ zburdând practic pe teren.

Seria golurilor a deschis-o Sergiu Ciocan în minutul 15, iar la cinci minute distanţă nou venitul Alex Lezeu a finalizat o frumoasă acţiune de atac (2-0). Acelaşi Lezeu a pasat pentru Hosu, care a marcat pentru 3-0 în minutul 40.

După pauză a fost rândul juniorilor de la CAO să se afirme. Execuţia meciului i-a aparţinut lui Patrick Blăgea (17 ani), care l-a învins pe Caciora cu un şut frumos de la 22 de metri, la vinclu (4-0). Scorul final l-a stabilit Patrick Gânţe (15 ani), care a fructificat pasa lui Man, plasând mingea pe lângă portar în minutul 80 (5-0).

Pe lângă cele cinci goluri, cei de la CAO au mai trimis de şase ori mingea în bară, inclusiv din penalty în minutul 61 când „scăriţa” lui Costea a întâlnit transversala.

Vineri, de la ora 19:00, CAO va evolua în deplasare pe terenul echipei Viitorul Borş, un meci care se anunţă interesant având.

Au evoluat echipele:

CAO: Herman – Cr. Copil, Letan, D. Stan, Panti, Hosu, Haş, Balog, Ciocan, Al. Lezeu, V. Dobrescu. Din minutul 46: Herman (60 R. Bob) – Man, Letan (63 Negru), D. Stan (63 L. Popa), Ioviţă, D. Costea, Tenche, R. Ardelean, Torok, P. Blăgea, Hosu (51 Gânţe). Antrenori: Florin Farcaş şi Dorin Mihuţ

FCU: Săvescu (30 Caciora, 65 Magda) – Coman, Jurcă, Marc, Puşcaş, A. Toma, Găvrilaş, Palinciac, M. Junc, Mocskola, Şandra. Au mai intrat: Pătraşcu, Sturzu, Rada, Al. Ilieş, Şerban, Puşcaşiu. Antrenor: Codruţ Bulz



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor