Căpitanul a lovit decisiv! Luceafărul a revenit pe locul 1

De Teodor Biriş
2Comentarii
Căpitanul a lovit decisiv! Luceafărul a revenit pe locul 1
Luceafărul Oradea a obţinut o victorie extrem de muncită în faţa unei candidate la promovare. Minaur Baia Mare a venit la Sânmartin cu o formulă de joc înţesată de jucători cu experienţă Ciprian Duruş, Jean Prunescu, Răzvan Lupu sau Andrei Coroian, ultimii doi trecuţi pe la CF Liberty şi FC Bihor.

Cu toate acestea cel mai bun jucător al maramureşenilor a fost puştiul Balazs Dombradi (18 ani), care a avut câteva intervenţii salvatoare în faţa bihorenilor.

Mitrică a fost în zi de şut, iar în minutul 11 a şutat de la marginea careului, dar Dombradi a plonjat şi a respins spectaculos. La faza următoare acelaşi Mitrică a şutat de la 14 metri şi cu vârful degetelor portarul băimărean a deviat în transversală.

A urmat o altă şansă importantă, când Paraschiv s-a luptat pentru minge, a pasat şi Manole a trimis din 8 metri în portar (14). Maramureşenii şi-au arătat colţii în minutul 16 când Szekely a centrat şi Prunescu a reluat cu genunchiul din 8 metri, dar Filip a reţinut fără emoţii.

„Para”, la golul 8

Superioritatea bihoreană a fost concretizată în minutul 31 în urma unei acţiuni a căpitanului Daniel George Paraschiv încheiată un un şut plasat de la 16 metri, lângă bara din stânga a bravului Dombradi (1-0). A şasea etapă în care atacantul de 20 de ani marchează şi a ajuns la 8 goluri!

Puştiul a mai avut o intervenţie salutară respingând de sub transversală şutul din lovitura liberă executată de Mitrică de la 25 de metri (36).

Partea a doua a fost mai săracă în faze de poartă, notabil fiind şutul din unghi trimis de Manole, dar Dombradi a respins de la colţul scurt (57). Intrat la Minaur, fostul jucător al Luceafărului Andrei Bedea a fost aproape de un autogol spectaculos, pasa lui puternică înapoi de la 40 de metri fiind respinsă în corner de portar (72). Băimărenii au rămas în inferioritate din minutul 74 când căpitanul Răzvan Lupu a fost eliminat după ce a faultat în calitate de ultim apărător în afara careului. În superioritate, bihorenii şi-au apărat avantajul în faţa unei echipe care a forţat, dar nu a găsit soluţii în preajma porţii pentru că defensiva formată din tinerii Gunie (20 de ani), Core (18 ani), D. Pop (20 ani) şi Roş (21 de ani) a neutralizat intenţiile adversarilor.

Luceafărul a contabilizat victoria cu numărul 5 şi a urcat pe locul 1 cel puţin până luni când se va desfăşura jocul Sănătatea Cluj – ACSFC Recea. Pentru echipa pregătită de Dragoş Militaru şi Moundir Moussaddak urmează două jocuri consecutive în deplasare cu Industria Galda şi Unirea Dej.

CASETA TEHNICĂ

LUCEAFĂRUL – MINAUR BAIA MARE 1-0 (1-0)

A marcat: Paraschiv 31

Luceafărul: D. Filip – Gunie, Al. Core, D. Pop, D. Roș, A. Pașca (62 Mintaş), M. Manole (75 Nemeş), P. Peter (70 V. Costea), P. Mitrică (87 Lăsconi), M. Maxin, G. Paraschiv. Antrenor Dragoș Militaru

Minaur: Dombradi – C. Duruș (56 R. Rus), J. Prunescu, R. Lupu, D. Simion, B. Piper, An. Coroian (74 R. Stanciu), D. Lihet, V. Giurgiu (62 Al. Muscă), Kr. Szekely (46 Ad. Bedea), B. Lemac

Antrenor: Dorin Toma

Cartonaşe roşii: – / R. Lupu 74

Arbitri: Mircea Ardelean (Arad) – Ioan Cozorici și Sergiu Paul Corb (Zalău)

Observator FRF: Ciprian Trancã (Timișoara) și Toma Ivan (Bistrița)

REZULTATE ETAPA 6

Luceafărul Oradea – Minaur Baia Mare 1-0 (1-0). G. Paraschiv 31

Viitorul Șelimbăr – CSC Sânmartin 3-1 (0-0). Al. Curtean 72, 77, P. Hodea 90+1 / Sg. Pop 84 penalty

AFC Odorheiu Secuiesc – Metalurgistul Cugir 2-0 (1-0). H. Crișan 41, Apor 85

Unirea Dej – Industria Galda de Jos 3-1 (1-0). B. Pop 11 penalty, An. Pop 51, D. Chifu 87 / Ov. Truță 89

Unirea Alba Iulia – Sticla Arieșul Turda 1-1 (1-1). R. Fetița 52 / B. Varodi 8

SCM Zalău – CFR II Cluj 3-2 (2-0). R. Vitan 29, Cr. Călin 43, A. Neuers 47 / M. Gâdea 49, M. Sinedru 86

UFC Gloria Bistrița – Avântul Reghin 1-1 (1-0). M. Curtuiuş 31 / V. Bujor 59

Meciul Sănătatea Cluj – ACS Fotbal Comuna Recea este programat luni, 30 septembrie, de la ora 17:00.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor