Capriş, pe mâinile DNA

3Comentarii
Capriş, pe mâinile DNA
ORADEA - Parchetul Beiuş a predat către DNA dosarul deschis pe numele lui Virgil Teodorescu Capriş (foto), fost candidat al PNG Bihor la Senat, acuzat că a vândut ilegal şine de cale ferată de pe ruta Oradea-Beiuş ca fier vechi. Dosarul a fost transferat procurorilor Anticorupţie după ce s-a stabilit că prejudiciul cauzat depăşeşte un million de euro, ancheta în astfel de cazuri fiind de competenţa DNA.


„Din cercetările noastre, efectuate
până la declinarea dosarului către DNA,
rezultă că persoana respectivă a uzat de
documente contrafăcute pentru a se
împroprietări, în 2000, pe liniile de
cale ferată de pe ruta Oradea – Beiuş –
Vaşcău. Apoi, uzând de dreptul de
proprietate obţinut prin fals, a
înşelat două firme care au
cumpărat de la el, spre dezmembrare, şinele
de pe ruta Dobreşti – Rogoz şi Oradea Est –
Rogoz”, a declarat prim-procurorul Parchetului de
pe lângă Judecătoria Beiuş, Gligor
Sabău.

Şeful DNA Oradea, Ioan Moldovan, ne-a confirmat
faptul că dosarul e în lucru la
Direcţia Naţională Anticorupţie.
„Suntem în faza de anchetă. La
această oră nu dăm mai multe
declaraţii…”, a spus Moldovan.

Procurorii de la Beiuş au dispus, la
începutul lunii februarie, oprirea
lucrărilor de dezmembrare a şinelor de cale
ferată pe ruta Dobreşti – Rogoz şi
Oradea Est – Rogoz.

Distrugerea şinelor de cale ferată fusese
semnalată de Ioan Marfici, liderul
CNSLR-Frăţia Bihor. Marfici susţinea
că şinele de cale ferată din
componenţa liniei Rogoz – Dobreşti sunt
proprietatea statului, şi nu a firmei private care
le-a înstrăinat. Pe de altă parte,
Capriş susţine că este vorba de o cale
ferată forestieră, deţinută de
Întreprinderea Forestieră de Exploatare
şi Transport, ce a fost privatizată ulterior
de către FPS, la sfârşitul anilor ’90,
iar bunurile ar fi fost, mai apoi, achiziţionate
de către firma sa, SC Capriş Comerţ SRL.


 

Calin Corpas



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor