Carul alegoric cu Sfântul Ladislau ajunge în Oradea

Carul alegoric cu Sfântul Ladislau ajunge în Oradea
Începând de vineri, 17 mai, orădeni pot vizita carul alegoric decorat cu flori în fața Palatului Episcopal Romano-Catolic.

Carul va rămâne la Oradea până luni, 20 mai, iar apoi va porni spre Șumuleu Ciuc, pentru a fi prezentat pelerinilor sosiți la acest sanctuar cu ocazia vizitei Sfântului Părinte Papa Francisc.

„Carul alegoric parcurge un drum cu semnificații profunde în viața Sfântului Ladislau, Oradea – orașul regelui fiind unul din locurile importante unde poposește, după ce a pornit de la Somogyvár și a trecut deja prin Debrețin”, transmit reprezentanții Episcopei Romano-Catolice.

Ziua de duminică, 19 mai 2019 este o zi de mare sărbătoare pentru comunitatea catolică, fiind sărbătorit întemeietorul ei.

Atracții în noaptea muzeelor

Pe lângă posibilitatea de a vizita carul alegoric cu Sfântul Ladislau, Episcopia Romano-Catolică a pregătit alte două atracții în cadrul Nopții Muzeelor (18 mai). Catedrala Episcopală, cripta acesteia, și colecția de artă eclezială aflată în tezaurul bisericii vor fi deschise pentru vizitatori. Intrarea va fi liberă pe parcursul întregii seri, între orele 19.00 – 01.00.

O premieră pentru Oradea o va reprezenta deschiderea oficială la ora 18.00 a Farmaciei Rodia pe strada Republicii 33. Apotheca Rodia a Ordinului Călugăresc al Mizericordienilor, este una dintre cele mai vechi și mai cunoscute instituții de acest gen din Oradea. Expoziția permanentă se desfășoară pe toată suprafața de odinioară a farmaciei, unde aceasta a funcționat timp de 250 de ani. Este prezentat mobilierul original și picturile murale ale oficinei, recent descoperite și datate din secolul al XVIII-lea, precum și o colecție de peste 1500 de artefacte provenite parțial din vechea apotecă, respectiv colecționate prin efortul comun al Episcopiei și al comunității urbei noastre. În cele 4 spații de expoziție, vizitatorii pot admira atât interioare de epocă, cât și instrumentele și technologiile artizanale ale farmeceuticii preindustriale. În cadrul programului Noaptea Muzeelor, după ceremonia vernisajului oficial, Muzeul va rămâne deschis publicului pe parcursul întregii seri, până la ora 01:00.

Mobilier original și picturile murale recent descoperite și datate din secolul al XVIII-lea, precum și o colecție de peste 1500 de artefacte provenite parțial din vechea apotecă vor fi expuse în Muzeul farmaciei. „Episcopia Romano-Catolică Oradea printr-un efort comun cu specialiștii domeniului a...
Trei autobuze vor transporta orădenii care doresc să participe la ediţia din acest an a Nopţii Muzeelor, eveniment organizat de Muzeul Țării Crişurilor, în noaptea de 18/19 mai. Cele trei autobuze ale OTL SA vor efectua curse cu opriri în următoarele staţii de pe traseu: Cimitirul Rulikowski - Un...



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor