Caravana „Fermierul” mai trece prin 10 comune

BIHOR – În perioada 15 octombrie – 10 decembrie, Ministerul Integrării Europene, în colaborare cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă, Agenţia Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi toate prefecturile din ţară derulează caravana de informare a potenţialilor întreprinzători din mediul rural „Fermier în Europa”.

Caravana face parte din campania naţională de informare pe teme europene iniţiată de Ministerul Integrării Europene. Principalele obiective sunt: creşterea gradului de informare în rândul populaţiei active din mediul rural prin prezentarea beneficiilor, riscurilor şi responsabilităţilor pe care le presupune aderarea României la Uniunea Europeană.

În judeţul Bihor, caravana rurală parcurge 20 de comune, grupate în două etape. Prima etapă s-a derulat în perioada 16-20 octombrie. Cea de-a doua se va derula în perioada 13-17 noiembrie după cum urmează: Girişu de Criş şi Sântandrei (14 noiembrie), Tăuteu şi Popeşti (15 noiembrie), Diosig şi Roşiori (16 noiembrie), Măgeşti şi Auşeu (17 noiembrie).

Prezentările vor fi susţinute de lectori din cadrul instituţiilor partenere: Direcţia Agricolă pentru Dezvoltare Rurală, Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Valentin Buda



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase