Caravana SMURD din nou în Bihor

Reactualizat la:
Caravana SMURD din nou în Bihor
Sâmbătă, 28 octombrie, caravana SMURD “Fii pregătit!” va ajunge, pentru a 2-a oară, în județul Bihor.

Caravana se va afla în municipiul Beiuș (pe strada Garofiței, pe platoul de lângă Spitalul Municipal Beiuș – Staționar 2) iar duminică, 29 octombrie se va deplasa, în municipiul Marghita (pe Calea Republicii, nr.1, la intrarea în Parcul Primăriei).

În aceste două zile, între orele 10.00 – 18.00, personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Crișana” al județului Bihor va organiza cursuri de pregătire a cetățenilor, în scopul formării unui comportament adecvat înainte, pe timpul și după producerea diferitelor situații de urgență ce pot surveni pe teritoriul țării noastre.

În perioada 28 – 29 octombrie, în sala de școlarizare a Caravanei SMURD, personalul specializat din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor va desfășura cursuri ce vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România — cutremure, inundații, incendii, alunecări de teren — și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față.

De asemenea, în intervalul orar menționat, pompierii militari paramedici din cadrul Secției de Pompieri Beiuș, respectiv al Detașamentului de Pompieri Marghita vor organiza cursuri de acordare a primului ajutor în diferite situații.

Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților.

Persoanele interesate să participe la cursurile organizate în Caravana SMURD ‘Fii pregătit!’ se pot înscrie pe pagina de internet a Fundației pentru SMURD: http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil-de-instruire-smurd/.

Caravana „Fii pregătit” este un proiect al Departamentului pentru Situații de Urgență, derulat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și susținut de Fundația pentru SMURD, cu sprijinul Fundației Vodafone România.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !