Caravana „Taxa la zid” a ajuns la Oradea

1Comentariu
Caravana „Taxa la zid” a ajuns la Oradea
ORADEA – Caravana „Taxa la zid” iniţiată de Realitatea TV, a ajuns luni şi la Oradea. Reporterii Realitatea TV au stat de vorbă cu orădenii care s-au înghesuit să semneze petiţia împotriva taxei auto, în Centrul municipiului în apropiere de Complexul Vulturul Negru. Video

Campania „Taxa la zid”este susţinută şi de ACR, de altfel, Leontin Vidican, directorul filialei bihorene a ACR a fost alături de „oamenii realităţii” la strângerea semnăturilor.

„Scopul campaniei este foarte simplu. Încercăm să demonstrăm că părerea, opinia românilor contează. Fiecare are dreptul să aleagă dacă este de acord cu ceva ce au hotărât autorităţile. Din ce am văzut noi până acum este foarte clar că românii nu sunt de acord. Sunt foarte mulţi care au venit astăzi la Oradea să vorbească cu noi. Suntem de aproape o oră şi jumătate în Centrul oraşului şi până acum sunt 150 de semnături culese”, spune Ilinca Teodoriu, reporter Relitatea TV.

„Am semnat, ca să se scoată taxa asta auto, că nu cred că ne ajută cu nimic pe noi. Mai bine umblăm cu o Dacie fără airbaguri şi fără nimic, decât cu o maşină bună”, se întreabă Doru Alistan Teodor.

„Nu e în regulă cu taxa asta, este nepotrivită. Dacă omul nu are bani ca să îşi cumpere o maşină, îi mai ia şi taxa auto exact cât costă maşina?”, spune Roman Ienciu.

Până luni dimineaţă petiţia privind taxa auto a fost semnată de peste 61.000 de cetăţeni.

Ovidiu Morcan



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor