Caricaturi prin Primărie…

Caricaturi prin Primărie…
Joi, dupa orele amiezii, holul Primariei Municipiului Oradea a fost locul unui eveniment mai putin obisnuit pentru aceasta institutie. Cei mai cunoscuti caricaturisti din Oradea i-au invitat pe consumatorii de arta, în special pe iubitorii de umor, la o expozitie de caricatura.

Vernisajul „Caterinca H5N1” a fost semnat de protagonistii Ovidiu
Pascu, Flavius Mihes (actualul caricaturist al J.b. – n.r.) si Viorel Chiricuta
si a cuprins aproximativ 150 de lucrari, în care personajul principal
este omul si problemele cotidiene la care este supus.

Expozitia s-a dorit a fi o selectie a celor mai bune caricaturi ale artistilor
de la început anului pâna în prezent. „Vrem ca prin
intermediul expozitiei oradenii sa poata vedea pe viu lucrarile noastre, deoarece
în paginile ziarelor ele nu sunt atât de vizibile”, ne-a declarat
Ovidiu Pascu, cel care a asigurat caricatura zilei în Jurnal bihorean
ani de zile.

Hip-hop în Primarie
„Este pentru prima data când oradenii vor iesi cu zâmbetul
pe buze din aceasta institutie. Caricaturile voastre sunt la concurenta cu cele
de deasupra, unde de fapt sunt adevaratele caricaturi”, a afirmat în
deschiderea expozitiei Mircea Chirila, directorul saptamânalului „Bihoreanul”.
Pentru ca atmofera sa fie în ton cu subiectul prezentat în lucrarile
celor trei caricaturisti, baietii care alcatuiesc trupa hip-hop „Bruiaj
Mintal” a interpretat câteva piese. Daca unii au fost destul de
încântati de prestatia baietilor, altii au preferat sa iasa la discutii
în fata Primariei…

Concurs de initiere
Unul dintre invitatii speciali ai expozitiei a fost lect. univ. dr. Ramona Novicov.
„Umorul înseamna a vedea lumea stând în cap. De asemenea,
este darul unora de a ne face sa ne desprindem printr-un salt de o lume care
nu stim cum este: tragica sau comica”. Expozitia data de formula Pascu-Mihes-Chiricuta
nu este în premiera, anual caricaturistii expunându-si împreuna
lucrarile.

Pentru ca nu putini sunt cei interesati de acest gen de arta, în cadrul
„Toamnei oradene” se va organiza un concurs de caricaturi, scopul
fiind initierea tinerilor în acest domeniu. Chiar daca autoritatile locale
nu au onorat cu prezenta aceasta expozitie, vor avea ocazia sa o viziteze, deoarece
ramâne la dispozitia publicului pâna în 20 august.

Ioana Iuhas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase