Carnea, la standarde europene

Carnea, la standarde europene
REŞIŢA – Vineri, 19 ianuarie a.c., dr. Dumitru Stepanescu, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi de Siguranţă a Alimentelor (DSVSA) Caraş-Severin, a prezentat Ordinul 301/22.12.2006, în cadrul conferinţei de presă susţinute.

O normă sanitar-veterinară la standarde europene ce priveşte siguranţa alimentelor. Cu acest prilej a abordat şi subiectul micilor măcelării de cartier. Astfel, acestea se vor supune verificării DSVSA, proprietarii intrând la categoria vânzătorilor cu amănuntul, deoarece nu s-au încadrat normelor necesare comercializării la scară largă (nivel naţional şi european).

Aceştia vor fi nevoiţi, începând cu acest an, să se înregistreze la DSVSA, precizând locul vânzării, cantitatea, precum şi întreaga procedură de prelucrare şi transportare a cărnii şi preparatelor din carne.

De asemenea, proprietarii de măcelării, vor trebui să producă, indiferent de numărul de unităţi pe care îl au, doar 2.000 kg pe săptămână de carne preparată şi produse din carne, peşte şi produse din pescuit până la 1.000 kg pe săptămână, vânat şi produse din vânat, 300 kg pe lună, iar carne de pasăre până, la 300 kg pe lună.

Dorina Rolea



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase