”Carnivorul Mutu”

Reactualizat la:
Cotidianul Algemeen Dagblad (AD), citat in exclusivitate de Mediafax, a publicat un amplu material despre atacantul Adrian Mutu, “carnivorul din atacul României”, atrăgând atenţia asupra pericolului pe care acesta îl va crea în meciul cu Olanda, programat sâmbătă, la Rotterdam, în preliminariile CE 2008.

“Acum doi ani, când Olanda învingea la Rotterdam cu 2-0 naţionala României, Mutu tocmai revenea după o suspendare de şapte luni ca urmare a consumului de cocaină. Acum este pregătit, în formă şi dornic de revanşă”, a scris sursa citată, prezentând pe larg cazul Maurizio Zamparini-Mutu, când jucătorul român a fost numit “ţigănuş şmecher”.

“Atacantul a ieşit din prăpastia în care s-a aflat în anii precedenţi. Venirea sa la Fiorentina este probabil cel mai bun lucru care i s-a întâmplat recent. Florenţa este un oraş splendid, iar tentaţiile din Londra sunt departe. Românul este un tip inteligent, interesat de matematică, istorie şi teatru”, a adaugat publicaţia olandeză.

Algemeen Dagblad a scris că jucătorii olandezi trebuie să fie foarte atenţi la Mutu, care şi în meciul din 2005 a creat câteva situaţii periculoase. “Dacă va reuşi să ducă România la CE din 2008, revanşa sa asupra trecutului este completă”, a notat sursa citată.

“Van Basten merge pe cartea atacului”, a titrat AD. “Van Basten va folosi jucători de viteză, precum Sneijder, Seedorf, Babel sau Huntelaar, care au exersat la antrenamente crearea superiorităţii în careul adversarului. Selecţionerul pregăteste şi intrarea lui De Zeeuw, cu care a avut discuţii separate”, a scris cotidianul batav.

Echipa României va întâlni naţionala Olandei sâmbătă, pe stadionul “De Kuip-Feyenoord” din Rotterdam, de la ora 21.30, şi reprezentativa Luxemburgului în 28 martie, de la ora 18.30, la Piatra Neamţ, în preliminariile Euro-2008.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !