Caro Boutique – un nou concept de hotel

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
4Comentarii
Caro Boutique – un nou concept de hotel
Inaugurat vineri, Hotel Caro aduce în Oradea conceptul unui hotel-restaurant cu servicii personalizate pentru oaspeţi.

Nu vor clienţi, ci oaspeţi. Şi chiar dacă pe faţada clădirii apar inscripţionate trei stele, hotelul arată ca unul de patru. Deschis pe strada Mihai Kogălniceanu nr. 21/A, chiar peste drum de Liceul Aurel Lazăr, Caro Boutique Hotel&Restaurant îşi propune să vină cu ceva în plus pentru oaspeţii săi. Indiferent că vorbim despre persoane venite cu afaceri, în interes de serviciu, turişti sau doar în trecere prin Oradea. Ambiţioasă, managerul hotelului, Cristel Bodea îşi doreşte ca „din sufletul Oradiei, hotelul să ajungă în sufletele orădenilor, şi nu numai”. Aceasta deoarece hotelul îşi propune să reprezinte o oază de relaxare în cotidianul cât mai multor concitadini.
panglica

 

La piaţă, pentru oaspeţi

Restaurantul şi terasa hotelului sunt deschise şi oaspeţilor care nu sunt cazaţi la hotel, punând la dispoziţie preparate din bucătăria românească şi internaţională. Restaurantul hotelului se vrea primitor pentru toate vârstele, oferind meniuri concepute pentru copii, dar şi scaune adaptate celor mai mici oaspeţi. Nu lipseşte nici meniul zilei, oferit zilnic. Cristel îi asigură pe cei care calcă pragul hotelului că produsele vor fi dintre cele mai proaspete, nesfiindu-se să facă piaţa pentru oaspeţii Caro. „O să mă vedeţi zilnic la piaţă, de unde voi aduce legume, fructe şi condimente proaspete”, le-a spus managerul hotelului invitaţilor prezenţi vineri la inaugurarea oficială a stabilimentului. Laolaltă cu prieteni de familie şi colaboratori ai proprietarilor, de faţă au fost mai mulţi oficiali, precum prefectul Claudiu Pop, primarul Ilie Bolojan, vicepreşedintele CJ Ioan Mang, rectorul Constantin Bungău şi subprefectul Cristian Bitea.

Amenajate în stil minimalist, cele 18 camere ale hotelului oferă 44 de locuri şi dispun de dotări de top, pentru ca oaspetele să remarce că cele trei stele sunt, de fapt, patru. Între camerele single, twin, cu pat matrimonial, matrimonial de luxe şi cele triple, o cameră a fost adaptată şi persoanelor cu dizabilităţi. Conceptul de „boutique hotel” presupune un stabiliment de dimensiuni oarecum reduse, dar care excelează la capitolul confort şi intimitate, cu servicii personalizate şi un personal dispus să satisfacă orice pretenţie a oaspetelui. De aceea, există şi o zonă fitness-spa, ce include sauna, dar şi o sală de masaj, cu maseur la cerere. De asemenea, hotelul oferă internet wifi gratuit în toată incinta şi terminale cu acces internet (desktop şi laptop) în centrul spa şi în sala de conferinţe.

camera

„Eco-friendly”, la modă

Hotelul funcţionează într-o clădire transformată dintr-o fabrică de confecţii ce aparţine tot familiei Bodea – proprietara hotelului. De aici şi conceptul „fashion” al hotelului amenajat cu stil. Iar denumirea – „Caro” – evocă numele înaintaşului familiei, Carol, dar şi carourile specifice confecţiilor. În realizarea proiectului s-au accesat şi fonduri europene, iar vara aproape 100% din apa caldă este asigurată de panourile solare achiziţionate prin Regio. De altfel, a fi „eco-friendly” e o responsabilitate pe care managerul Cristel Bodea şi-a asumat-o cu ani în urmă, fără jumătăţi de măsură.

Panorama cu terasa hotelului



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor