Carrefour Express la Oradea

16Comentarii
Carrefour Express la Oradea
ORADEA – Grupul francez Carrefour şi-a făcut intrarea pe piaţa orădeană. Joi, 11 septembrie 2008, a fost inaugurat cel de-al 15 supermarket Carrefour Express, pe strada Corneliu Coposu nr. 10, în locul fostului supermarket Artima.

Orădenii s-au postat la intrarea în magazin cu multe ore înaintea deschiderii, care era anunţată pentru ora 9:00. Majoritatea era nerăbdătoare să vadă produsele şi, mai ales, preţurile practicate de noul retailer. „Am auzit că au preţuri bune. Sper să fie adevărat şi nu doar promoţii acuma la deschidere”, spune unul dintre orădenii care aşteptau deschiderea magazinului.

După tăierea panglicii inaugurale, în prezenţa a numeroase ofocialităţi, porţile magazinul au fost deschise cumpărătorilor.

Produse

„Pe o suprafaţă de vânzare de 1.400 de metri pătraţi, Carrefour Express oferă orădenilor o gamă variată de produse, de la produse proaspete, legume, fructe, până la produse de igienă, detergenţi consumabile, menaj, papetărie, textile şi electrocasnice mici”, ne-a informat Ruxandra Mureşan, directorul magazinului. Carrefour Express Oradea oferă clienţilor o gamă circa 6.000 de articole, de la produse alimentare, până la produse non alimentare de bază, dar şi servicii: cardul de credit Carrefour MasterCard, serviciul de reîncărcare electronică payzone pentru telefoane mobile, produse loto.

„Carrefour Expres va reprezenta un nou centru de atracţie pentru consumatorii din oraş, dar şi din împrejurimi. Aceştia vor beneficia de oferte irezistibile şi tombole din prima zi de deschidere”, a precizat Ruxandra Mureşan.

Cu deschiderea Carrefour Express Oradea, Carrefour îşi consolidează intrarea pe segmentul supermarketurilor din România. Anul acesta va mai fi transformat şi supermarketul Artima din Lotus Market, iar anul viitor Carrefour va deschide un hypermarket la Oradea, în Era Shopping Center, pe Calea Aradului.

Grupul Carrefour a preluat cele 21 supermarketuri Artima în 2007. Pe parcursul acestui an, toate magazinele Artima vor fi remodelate sub brandul Carrefour Express. Investiţia totală în rebrănduirea magazinelor Artima în Carrefour Express este de circa şase milioane de euro.

Pensionarii au fost printre primii clienţi la Carrefour Express
Servire ireproşabilă la Carrefour Express
(Foto: Feher Jozsef)
Dan Birta



16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor