Cartea Anului 2005 în Bihor

Cartea Anului 2005 în Bihor
Jurnal bihorean continua initiativa sa din 2004 de a premia cea mai buna carte a unui autor bihorean, aparuta în cursul anului. Juriul desemnat de J.b. a votat cea mai buna carte scrisa de un bihorean.

Juriul pentru a doua editie a Cartii Anului s-a întrunit în aceasta saptamâna, pentru a vota din lista de propuneri a membrilor sai cea mai valoroasa aparitie editoriala a acestui an.

Întrucât premiul se acorda în luna decembrie, perioada luata în considerare a fost decembrie 2004 – noiembrie 2005.

Eseul a luat caimacul

Numararea voturilor a dat un rezultat neasteptat: cea mai buna a carte a anului apartine unui tânar universitar si este un eseu de mare întindere, dezvoltare a lucrarii sale de diploma.

Cartea care a întrunit sufragiile juriului poarta titlul „A privi si a stapâni” si e scrisa de Sorin Borza, fiind subintitulata „Conceptul de eikon la Platon”. Volumul a aparut la Editura Biblioteca Universitatii din Oradea, în decembrie 2004.

Conform voturilor, urmatoarele doua carti considerate ca fiind cele mai bune în acest an sunt „Celalalt peste” de Ioan Moldovan (Editura Paralela 45, 2005) si „Bihorul medieval” de Liviu Borcea (Editura Arca, 2005).

Cei care au votat

Juriul a fost format în acest an din 12 personalitati ale culturii si vietii publice bihorene: Florin Ardelean (ziarist, redactor-sef TVS), Miron Beteg (ziarist, redactor revista Familia), Sorin Borza (eseist), Mircea Bradu (dramaturg, director Radio Transilvania), Adrian Gagiu (ziarist), Mircea Morariu (critic de teatru), Blaga Mihoc (istoric, director al Muzeului Iosif Vulcan), Ioan Moldovan (poet, redactor-sef revista Familia), Lucian Scurtu (poet), Ion Simut (critic, redactor revista Familia), Traian Stef (poet, redactor revista Familia) si Alexandru Seres (ziarist, redactor-sef Jurnal bihorean).

Membrii juriului au facut în prealabil propuneri, din care a fost alcatuita lista finala a cartilor intrate în competitie. Înainte de vot, Mircea Bradu a cerut sa fie retrasa din lista cartea sa „Teatru istoric”, motivând ca este o reeditare. Juriul i-a acceptat cererea.

Fiecare membru a avut dreptul sa voteze trei carti, în ordinea valorica preferata, cartea care a obtinut cel mai mare punctaj fiind desemnata Cartea Anului 2005 în Bihor. Secretarul juriului a fost Lucian Silaghi, directorul Teatrului de Stat din Oradea.

Membrii juriului care au volume publicate în acest an nu si-au putut vota propria carte.

În cadru festiv

Festivitatea de decernare a premiului pentru Cartea Anului 2005 în Bihor va avea loc luni, 12 decembrie, la restaurantul Il Vesuvio de la subsolul Muzeului Iosif Vulcan, de la ora 18. Premiul consta într-un obiect de arta, care va fi înmânat câstigatorului acestei editii de catre redactorul-sef al Jurnalului bihorean, Alexandru Seres.
În cadrul festivitatii, la care sunt invitati iubitorii culturii bihorene, vor fi prezentate si câteva dintre cartile care au intrat în competitia din acest an.

Fondul sonor al manifestarii va fi asigurat de formatia oradeana de jazz-rock Kim. Sponsor: Duran’s.

DESPRE AUTOR

Sorin Borza
Data si locul nasterii: 1966, Stei
Studii: Facultatea de filosofie Babes-Bolyai (1992); studii postuniversitare la Centrul de Studiere a Imaginarului Gaston Bachelard, Universitatea din Dijon – Franta (1995-96); doctor în filosofie
Cariera: lector doctor la Universitatea Oradea; seful Serviciului Comunicare, Imagine si Mass-media – Primaria Oradea.
Carti aparute: Vitrina cu imprudente (Oradea, 1996), Heidegger si istoria (Cluj, 2003).
Familie: casatorit, un copil.

Taguri: