„Cartiere” Impact, sponsor la rivala FC Bihor

1Comentariu
„Cartiere” Impact, sponsor la rivala FC Bihor
Antreprenorul de locuinţe Impact, care a ridicat cartierele rezidenţiale „Europa” de lângă Universitatea Oradea şi „Lotus” de pe strada Făcliei, a devenit noul susţinător al echipei de fotbal „U” Cluj care va juca în serie cu FC Bihor după ce a retrogradat din Divizia A.

În cadrul Adunării Generale a Acţionarilor Universităţii Cluj, s-a luat deciazia ca firma bucureşteană Impact să preia pachetul majoritar de acţiuni a clubului. Societatea a cumpărat de la autorităţile locale 40% din club, pentru care va plăti 6 milioane de lei (1,63 milioane euro).

Emil Boc, primarul oraşului Cluj-Napoca, a precizat că în aceste zile se vor mai purta unele negocieri pentru a se stabili suma exactă pe care Impact o va plăti, iar preluarea propiu-zisă va avea loc cel mai probabil vineri 30 mai. Societatea avea 12% din club, iar cu acest pachet de 40% va deveni acţionar majoritar.

„Dacă voi rămâne la Primărie, aşa cum am mai promis, banii primiţi pe acţiuni, se vor întoarce înapoi la Universitatea, cel mai probabil în centrul de copiii şi juniori”, a declarat Emil Boc.

Cristian Horgos



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor