CAS si CASS se plateste la Trezorerie

De Dan Birta
2Comentarii
Ioan Mihaiu
Ioan Mihaiu
Începând cu această lună contribuabilii care plătesc CAS şi CASS vor avea mai puţine drumuri de făcut pentru plata acestor obligaţii.

Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 (MO 938/30.12.2011) au fost aduse modificări şi completări Codului Fiscal.

Contribuţii

Comercianţii (întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale, membrii întreprinderii familiale şi persoanele fizice autorizate) şi persoanele care desfăşoară profesii libere, precum şi persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală care au optat pentru determinarea impozitului pe venit pe baza datelor din evidenţa contabilă în partidă simplă, datorează CAS 31,3% şi CASS 5,5%. Nu datorează CAS persoanele care au şi calitatea de salariat sau pensionar. „Contribuţiile datorate sunt stabilite de organul fiscal, prin decizie de impunere, pe baza declaraţiilor depuse de persoană fizică, decizie care se comunică contribuabilului prin poştă cu confirmare de primire”, ne-a informat Ioan Mihaiu, directorule executiv al Finanţelor bihoren.

Persoanele fizice care obţin venituri cu reţinere la sursă a impozitului din: drepturi de proprietate intelectuală, din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil, precum şi a contractelor de agent, din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară, datorează CAS 10,5% şi CASS 5,5%.

Se datorează CASS pentru venitul din drepturi de proprietate intelectuală, numai dacă acesta este singurul venit realizat.

Nu datorează CAS persoanele care au şi calitatea de salariat sau pensionar.

Contribuţiile datorate se calculează, se reţin, se declară şi se virează de plătitorul de venit.

Persoanele fizice care obţin venituri dintr-o asociere cu o microîntreprindere sau cu o persoană juridică română plătitoare de impozit pe profit datorează numai CASS 5,5%, care se calculează, se reţine, se declară şi virează de persoana juridică.

„Persoanele fizice care obţin venituri din activităţi agricole datorează numai CASS 5,5%, care se stabileşte, pe baza declaraţiilor depuse de persoana fizică, de către organul fiscal, prin decizie de impunere, cu excepţia veniturilor din valorificarea produselor agricole prin unităţi specializate pentru colectare/procesare industrială, pentru care CASS se calculează, se reţine, se declară şi virează de plătitorul de venit”, a precizat Mihaiu.

Persoanele fizice care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor, din

investiţii, din premii şi din jocuri de noroc, din fiducie sau venituri din alte surse, în cazul în care acestea reprezintă singurele venituri obţinute, datorează pentru acestea numai CASS 5,5%, care se stabileşte, de organul fiscal, prin decizie de impunere, în anul următor realizării acestor venituri, pe baza declaraţiilor depuse de persoană fizică, decizie care se comunică contribuabilului prin poştă cu confirmare de primire.

Pentru cei fără venit

Persoanele fizice care nu realizează într-un an fiscal niciun fel de venituri (nici măcar din indemnizaţii de şomaj, din pensii şi nu se încadrează nici în categoriile de persoane care beneficiază de asigurarea de sănătate fără plata contribuţiei) pentru a dobândi calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, au obligaţia

plăţii CASS 5,5% lunar, la nivelul unui salariu minim brut pe ţară (pentru anul 2012 acesta este 700 lei).

Informaţii suplimentare se pot obţine de la administraţiile finanţelor publice teritoriale sau DGFP Bihor, Oradea str. D.Cantemir, nr. 2b, camera 303 sau telefon 0259.433.056.

 

Taguri: , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor