Casa de Cultura, buna de plata

1Comentariu
Casa de Cultura, buna de plata
Casa de Cultura a Sindicatelor are de platit bani grei pentru terenul pe care se afla edificiul. Edilii au decis ca institutia trebuie sa plateasca 275.000 lei/mp/an, cu exceptia suprafetei ocupate de sala de spectacole a cladirii.

Proiectul de hotarâre privind concesionarea pe o perioada de 49 de ani a terenului de 3.107 mp prevedea plata redeventei pentru suprafata totala. Cuantumul redeventei a fost calculat în baza Legii nr. 50/1991, astfel încât sa asigure recuperarea în 20 de ani a pretului de vânzare a terenului, în conditiile de piata (în zona Piata Independentei pretul terenurilor este de 150 euro/mp).

Asezamânt de cultura?

Proiectul de hotarâre nu a fost pe placul conducerii institutiei. Directorul Marius Cretu a înaintat o adresa deliberativului local, solicitând concesionarea terenului cu titlu gratuit. În opinia directorului, prin adoptarea proiectului elaborat de Directia Patrimoniu s-ar ajunge „la o suma imposibil de platit, fapt care ar determina închiderea în scurt timp a Casei de Cultura, aceasta functionând în regim de autofinantare”. Marius Cretu si-a bazat solicitarea pe presupusul fapt ca institutia pe care o conduce este un asezamânt de cultura, recunoscut ca atare de Ministerul Culturii.

Directorul a pus în vederea alesilor locali si faptul ca în încercarea de a rezolva pe cale amiabila notarea constructiei, „Casa de Cultura a Sindicatelor a renuntat la jumatate din suprafata atribuita de catre statul român, cu promisiunea concesionarii la un pret modic a suprafetei de sub constructie si a achitat integral contravaloarea lucrarilor topografice privind parcelarea Parcului 1 Decembrie, conform întelegerii”. Marius Cretu a tinut sa le reaminteasca edililor ca „institutia a pus gratuit la dispozitia Primariei Oradea, precum si a tuturor partidelor, sala de spectacole (…), ori de câte ori a fost necesar”.

Putina cultura

Argumentele directorului nu prea i-au impresionat pe consilieri. „Acolo se face prea putina cultura. Mai mult functioneaza universitatea (Universitatea Agora – n.n.), sunt si activitati economice, din care ies bani. Eu zic sa ramâna proiectul”, a argumentat pedistul Nicusor Lepadatu.

În final, consilierii locali au adoptat o solutie de compromis, hotarând ca suprafata ocupata de sala de spectacole sa fie scutita de plata redeventei.
Aceasta trebuie achitata din 1 februarie 2006, cuantumul sau urmând sa fie actualizat trimestrial, în functie de rata inflatiei.

Zoltan Pengo




1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor