Casa Frentiu, promovata prin Oradea pune suflet

Reactualizat la:
Casa Frentiu, promovata prin Oradea pune suflet
Campania „Oradea pune suflet” se extinde şi în domeniul social prin includerea şi promovarea proiectului de realizare a „Casei Frentiu” de cãtre Asociaţia Caritas Eparhial Oradea.

Anunţul este făcut de deputatul PNL Florica Cherecheş, cea care în 2011 iniţiase campania derulată acum de municipalitate.

„«Casa Frentiu» va fi o casă rezidenţială destinată persoanelor vârstnice şi cu probleme socio-economice, care le va oferi acestora şansa unei vieţi lipsite de griji şi le va reda demnitatea.

Construcția casei rezidenţiale pentru persoanele vârstnice a început în anul 2008, pânã în prezent, clădirea fiind ridicată, având montate acoperişul, geamurile şi uşile exterioare. Pentru finalizare mai sunt necesare următoarele lucrări: arhitectura interioară, arhitectura exterioară, instalaţii sanitare interioare, instalaţii de încălzire interioare, instalaţii electrice interioare, reţea de canalizare pluvială”, se arată într-un comunicat venit dinspre Cherecheş.

În cadrul campaniei „Oradea pune suflet”, pot fi sprijinite proiecte cu impact asupra comunității locale, în următoarele domenii – sănătate, cultură, sport, social, educaţie şi mediul înconjurător.

Instrumentul financiar prin care se pot susţine aceste proiecte este Fondul Municipal de Solidaritate (FMS). Orice persoană fizică sau juridică poate contribui la realizarea proiectelor de interes comunitar prin contracte de sponsorizare încheiate cu agenţii economici, donarea de către persoanele fizice a celor 2% din impozitul pe venit către organizaţii neguvernamentale sau prin donaţii directe în bani sau în natură.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !