Cascada fantanii arteziene i-a prins nepregatiti

Reactualizat la:
3Comentarii
Cascada fantanii arteziene i-a prins nepregatiti
Directorul Companiei de Apă Oradea, Ovidiu Gavra, a anunţat miercuri că sunt încă probleme rămase nerezolvate la fântâna arteziană situată pe Dealul Păcii, la intersecţia Bdului Dacia cu strada Eroului Necunoscut.

De altfel, se poate vedea cu ochiul liber că fântâna nu e încă  funcţională ca la carte, iar executantul Selina nu şi-a scos încă panoul publicitar de pe peretele construcţiei.

Despre ce e vorba: nici acum nu s-a găsit o soluţie tehnică viabilă pentru căderea de apă de pe peretele fântânii, prevăzută în proiect. Cascada fântânii e încă cu semnul întrebării, a recunoscut Gavra, deoarece la probă s-a dovedit că această perdea de apă nu funcţionează conform proiectului. „Arhitectul nu a ţinut cont că trăim în România, nu în Liban şi din păcate bate vântul, care distruge pânza de apă”, a anunţat Gavra, dând şi numele firmei ce a proiectat fântâna: Atrium Project – firma arhitectului Mircea Călin Lungu. Directorul CAO a dat şi alternative luate în calcul pentru remedierea problemei: o cădere de apă mai groasă, pentru o rezistenţă mai mare în faţa vântului sau montarea unui material transparent în spatele cascadei. Gavra nu îl vede vinovat pentru situaţia creată doar pe proiectant, declarând pentru Jurnal bihorean că se aştepta ca firma Selina să fi spus din capul locului dacă poate realiza lucrarea conform proiectului sau nu.

„Acum nu vă pot spune 100% cum va arăta pânza de apă. Însă, ca unul care e orădean de 52 de ani, sunt mândru că se face ceva în Oradea. După cum ştiţi, acel deal era un spaţiu urât”, a ţinut să spună Gavra, străduindu-se să arate partea plină a paharului.

Plexiglas pentru cascadă

Contactat de Jurnal bihorean si Bihor Online,  proiectantul Mircea Călin Lungu ne-a declarat că se lucrează la rezolvarea problemei. „Problema este că perdeaua de apă e liberă pe ambele părţi şi sunt curenţi de aer. De aceea, se sparge după două treimi din parcurs. Se lucrează la o soluţie – să montăm în spate un plexiglas. Cred că ar fi soluţia cea mai bună, pentru ca apa să aibă continuitate până la pământ.

Sunt lucruri greu de estimat din faza de proiect. Am mai făcut fântâni arteziene, dar fiecare are specificul ei”, ne-a spus arhitectul Lungu, admiţând, totuşi, că până acum nu a mai realizat proiecte de fântâni arteziene cu perdele de apă.

Calin Corpas



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor