Cash & Carry din Ungaria

ORADEA – Camelia Ciente este administratorul unui fast – food. Problema ridicată de aceasta, legată de înregistrarea unei facturi intracomunitare, este una de evitat, potrivit răspunsului primit din partea Magdei Berce, şef Serviciu Asistenţă Contribuabili (AC).

„Am cumpărat de la Metro, din Debrecen, produse pentru fast – food. În România nu primesc însă TVA-ul decât după ce dovedesc că marfa a ieşit din Ungaria. Dar, de vreme ce nu mai există graniţă şi am adus marfa singură, nu mai ştiu ce să fac. Aş putea merge la o firmă de transport, sa-i rog să-mi pună ştampila pe CMR, dar asta nu e o soluţie, conform legii”, s-a plâns Camelia Ciente.

Situaţii hibrid

„Principiul unei achiziţii intracomunitare este obligatoriu legat de documentul de transport, de foaia de parcurs, dacă, la obiectele de activitate ale societăţii, aveţi şi „transport mărfuri”. Încercaţi să evitaţi regimul cu amănuntul, magazinele cash&carry care funcţionează pe alt teritoriu. Încercaţi să vă găsiţi un furnizor care lucrează în sistem de tranzacţii intracomunitare”, i-a sugerat Magda Berce. Şefa serviciului AC a evidenţiat faptul că situaţia prezentată de Camelia Ciente este o situaţie cu soluţii hibrid, însă nimeni nu poate crea propriile proceduri. „Căutaţi să evitaţi situaţiile care provoacă probleme imposibil de rezolvat, în mod legal”, a conchis Magda Berce.

Claudia Curta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !