Castelul Corvinilor închiriat pentru nunţi

1Comentariu
Castelul Corvinilor închiriat pentru nunţi
Castelul Corvinilor poate fi închiriat pentru organizarea de nunţi într-o sală specială. Amatorii de nunţi într-un cadru medieval pot închiria Castelul Corvinilor din Hunedoara, pentru fiecare oră fiind stabilită o taxă de 600 de lei.

Pentru acest an, există deja două solicitări pentru organizarea de nunţi în una dintre sălile castelului, persoanele interesate fiind oameni cu o situaţie financiară bună din municipiul Deva, afirma directorul muzeului Castelului Corvinilor, Nicolae Cerişer. „Se plăteşte pentru imaginea unui asemenea loc. Nunţile vor fi organizate în sufrageria aripii Bethlen, care este un spaţiu mai generos, cu o suprafaţă de 180 metri pătraţi. Sala nu conţine obiecte cu statut de patrimoniu, iar participanţii sunt supravegheaţi strict de către angajaţii muzeului”, a precizat directorul muzeului.
Nunta la Castel

Nunţile la Castelul Corvinilor sunt preferate de oamenii cu bani sau de VIP-uri.

Amatorii de nunţi într-un cadru medieval pot închiria Castelul Corvinilor din Hunedoara, pentru fiecare oră fiind stabilită o taxă de 600 de lei.
Pentru a obţine permisiunea organizării unei nunţi în Castelul Corvinilor, solicitanţii trebuie să se adreseze Primăriei Municipiului Hunedoara şi să obţină un aviz favorabil din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional. De asemenea, ei trebuie să semneze un protocol care prevede ce este permis în timpul închirierii sălii din Castel. Hrana oferită nuntaşilor este, de regulă, sub forma unui bufet suedez, dar se acceptă şi masă caldă adusă de o firmă de catering. Aceste firme pot oferi şi serviciile unor ospătari echipaţi în ţinute medievale.
Castelul Corvinilor mai este solicitat şi de tinerii care doresc să se căsătorească religios în capela muzeului, acesta funcţionând în camera ce găzduieşte copia pietrei de mormânt a lui Iancu de Hunedoara. De altfel, capela va fi dotată cu mobilier în stil gotic pentru a completa cadrul aparte al acesteia.
În opinia conducerii Castelului Corvinilor, închirierea sălilor pentru diferite activităţi reprezintă o sursă de venituri la fel ca şi vânzarea către turişti a biletelor de intrare sau a materialelor publicitare.

Mihail Stan



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor