Castelul Pelişor, deschis publicului

Castelul Pelişor, deschis publicului
Guvernul a aprobat memorandumul de retrocedare a domeniului Peleş.

Astfel, castelul Pelişor va fi retrocedat Casei Regale, pentru reşedinţa regelui, dar va rămâne deschis şi marelui public, a anunţat marţi ministrul culturii, Adrian Iorgulescu, care nu a exclus posibliatea ca Regele Mihai să primească, ca despăgubire, acţiuni la Fondul Proprietatea.

Ministrul Culturii a prezentat Executivului stadiul în care se află negocierile purtate de Ministerul Culturii cu reprezentanţii Casei Regale, privind retrocedarea domeniului Peleş.

Noutatea este reprezentată de intenţia Casei Regale de a deschide Castelul Pelişor publicului deşi, potrivit înţelegerii iniţiale, Regelui Mihai urmau să îi fie restituite în natură Domeniul Peleş, statul român răscumpăra Castelul Peleş şi Foişorul, urmând ca Pelişorul să devină reşedinţă a Casei Regale.

“Atât regele cât şi statul român doresc ca Peleşul şi Pelişorul să rămână la dispoziţia vizitatorilor”, a spus ministrul.

Ministrul a precizat că suma pe care statul o va oferi Casei Regale nu a fost încă stabilită, adăugând că este posibil ca aceasta să fie apropiată de cea oferită de guvernul anterior, respectiv 30 de milioane de euro.

Ministrul nu a exclus, însă, posibilitatea ca Regele Mihai să primească acţiuni la Fondul Proprietatea. Iorgulescu a mai anunţat că va fi înfiinţat un Consiliu de Administraţie care va gospodări atât muzeul Peleş cât şi spaţiile anexe, din Consiliu urmând să facă parte şi un reprezentant al Casei Regale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !