”Castiga Popescu, castiga mafia”

”Castiga Popescu, castiga mafia”

Cu o saptamana inaintea alegerilor de la FRF, care au impartit fotbalul romanesc
in doua tabere, lucrurile par sa fi scapat de sub control.

Ioan Becali, presedintele executiv de la Dinamo, si fratele sau impresar, Victor,
sustinatori declarati ai lui Gica Popescu, au trecut la violente verbale si
amenintari fizice fara precedent pentru cei din gasca adversa.

Dupa ce zilele trecute, Ioan si Victor Becali au avut conflicte deschise cu
Nicolae Badea, presedintele Consiliului de Administratie de la Dinamo, respectiv
Florin Prunea, luni, cei doi i-au bruscat si amenintat pe Iuliu Muresan si Arpad
Paszkany, presedintele, respectiv patronul de la CFR Cluj, aliati ai lui Mircea
Sandu.

Daca pana acum Giovani si Victor Becali actionau ferit, in cercuri restranse
sau la telefon, ieri, cei doi au tabarat in public pe Iuliu Muresan, presedintele
clubului CFR Cluj, chiar la Adunarea Generala a LPF.

Folosind un limbaj suburban, fratii i-au reprosat ardeleanului ca il sustine
pe Sandu si i-au transmis tot felul de ultimatumuri lui Arpad Paszkany, patronul
clujenilor.

‘Giovani a venit primul la mine, iar apoi Victor, si mi-a spus ca are un dosar,
ca Paszkany este un ungur imputit, ca-i rupe nasul, ca-i da o flegma intre ochi
si chestii din astea. Au obsesii cu nasul, de la brau in jos, de la brau in
sus’, a declarat Muresan la incheierea alegerilor.

Vicleanul Dumitru Dragomir, proaspat reales la sefia ligii, s-a facut ca nu
aude conflictul, preferand sa stea deoparte, desi, conform prerogativelor, ar
fi trebuit sa intervina.

Oficialii clubului CFR Cluj au anuntat imediat ca vor reclama la FRF, UEFA
si FIFA atitudinea celor doi influenti oameni din fotbalul romanesc. In plus,
pentru remarca ‘ungur imputit’, ei au sesizat Consiliul National de Combatere
a Discriminarii.

‘Daca va castiga Popescu, va castiga mafia’

Muresan nu s-a lasat intimidat si a contraatacat virulent. ‘Sunt sigur ca este
o legatura intre fratii Becali si Gica Popescu. Este omul lor, produsul lor.
Ei l-au pus sa candideze, ca sa le asigure suprematia in fotbal, sa domine.

Probabil ca nu prea au mai transferat jucatori in ultima vreme si s-or fi gandit
ca nu le-ar strica sa-si traga un presedinte la federatie. Sunt convins ca,
daca va castiga Popescu, va castiga mafia’, a tunat presedintele gruparii din
Ardeal.

Santajat de Ioan Becali cu un dosar in care sunt dovezi ca ar fi fost comunist,
Arpad Paszkany nu s-a speriat de amenintari. ‘Sunt foruri competente care trebuie
sa rezolve astfel de probleme.

Este grav ca unul dintre ei este presedintele unui club important, iar amenintarile
au fost transmise in sediul LPF, de fata cu alti oficiali. M-as mira ca UEFA
si FIFA sa tolereze astfel de apucaturi.

Cat despre faptul ca as fi fost comunist, precizez doar ca in 1990 eu eram
elev in clasa a XII-a. Este suficient. Nu cred ca Gica Popescu stie ceva despre
aceste actiuni’, ne-a declarat Paszkany.

In stilul caracteristic, Victor Becali a negat incidentul: ‘Intrebati-i pe
domnii Padureanu (n.r. – presedinte la Gloria Bistrita) si Simota (n.r. – patron
la Jiul Petrosani), ca am stat langa ei. Cand l-am amenintat eu pe Muresan?
Este un om de nimic. Cum poate un munte de om sa minta in felul asta?’.

‘Taierea nasului, ultimul avertisment’

Ioan Becali a recunoscut ca este un fan al filmelor cu mafioti, el construindu-si
casa din Pipera ca o copie a vilei din ‘Scarface’. Fost bisnitar la ‘Patria’,
Giovani copiaza tot felul de gesturi ale mafiotilor din filmele preferate.

Obsesia cu apucatul de nas este doar unul dintre ele, o astfel de scena regasindu-se
in productia ‘Cu mainile curate’, a lui Sergiu Nicolaescu. Acolo, personajului
‘Limba’, jucat de Jean Constantin, i-a fost taiat nasul fiindca a colaborat
cu politia.

Regizorul Sergiu Nicolaescu a explicat motivatia scenei. ‘La mafioti exista
patru trepte ale amenintarii dusmanilor. Mai intai li se taie o ureche, apoi
li se reteaza limba. Taierea nasului este ultimul avertisment inainte de moarte.
Cat despre Becali, ce sa spun? Noi i-am permis sa se imbogateasca, iar acum
suportam consecintele’, a spus Nicolaescu.

Replica ‘Baciului’: ‘Ma dezic de Giovani’

Ceea ce construieste Gica Popescu peste zi darama fratii Becali peste noapte.
Concluzia unanima este ca fostul capitan al nationalei are un program competent,
dar va pierde disputa cu Mircea Sandu din cauza tovarasiei cu Ioan Becali.

Aflat prin tara pentru a mai castiga cateva voturi, ‘Baciul’ s-a aratat dezamagit
de teroarea dezlantuita de impresarii din Pipera.

‘Nu ma priveste ceea ce fac fratii Becali. Ma dezic de Giovani. Daca ar fi
fost in spatele meu, n-ar fi facut aceste lucruri. In spatele meu sunt doar
familia si staff-ul de campanie. Eu sunt linistit. Sunt independent! Dumnezeu
mi-e martor’, ne-a declarat Popescu.

Fostul international a vrut sa transeze aceasta problema: ‘Daca as fi sef al
federatiei si s-ar dovedi ca au recurs la amenintari, le-as ridica licentele
de impresari fratilor Becali. Imi pare rau de aceste iesiri nervoase. Asta este,
dar eu imi duc crucea pana la capat!’, a comentat dezamagit Gica Popescu.

Onlinesport.ro